7 uleiuri esenţiale pentru frumuseţea ta. Foloseşte-le ca să arăţi divin!

Într-o vreme în care aditivii chimici sunt peste tot, de la alimente şi până la cosmetice, nu este de mirare că ne întoarcem atenţia către produsele naturale de înfrumuseţare şi mai ales uleiurile din plante. Sunt bogate în vitamine, minerale, antioxidanţi şi elemente care ajută la menţinerea frumuseţii şi tinereţii pielii, fără efecte secundare.
Într-o vreme în care aditivii chimici sunt peste tot, de la alimente şi până la cosmetice, nu este de mirare că ne întoarcem atenţia către produsele naturale de înfrumuseţare şi mai ales uleiurile din plante. Sunt bogate în vitamine, minerale, antioxidanţi şi elemente care ajută la menţinerea frumuseţii şi tinereţii pielii, fără efecte secundare.

Iată şapte uleiuri pe care să le foloseşti frecvent în ritualurile tale de înfrumuseţtare:

Ulei din germeni de grâu


Un adevărat cocktail de vitamine, minerale şi nutrineţi excelenţi pentru piele şi păr, uleiul din germeni de grâu ajută la hrănirea şi repararea pielii aspre şi deshidratate.
Foarte bogat în vitamina E şi blând cu pielea, este unul dintre cele mai puternice uleiuri naturale antioxidante. Îl poţi include în cremele de corp, loţiunile demachiate sau îl poţi folosi ca demachiant în sine. Pentru că stimulează producţia de colagen, este un ulei foarte util în prevenirea apariţiei vergeturilor.

Ulei din sâmburi de struguri

Uleiul din sâmburi de struguri este foarte uşor, intră rapid în piele şi hidratează perfect. Este foarte util în prevenirea îmbătrânirii premature a pielii şi poate fi folosit şi în timpul sarcinii, pentru masarea zonelor predispuse la apariţia vergeturilor. Îl poţi aplica nediluat pentru că nu are efecte negative.

Uleiul de argan

Uleiul de argan este bogat în acizi graşi polinesaturaţi, care au un efect pozitiv asupra barierei naturale de protecţie a pielii.
Conţine de 3 ori mai multă vitamina E decât uleiul de măsline şi acţionează ca un antioxidant natural împotriva radicalilor liberi. Încă de la primele aplicări, uleiul de argan are un efect remarcabil de creştere a fermităţii pielii.

Ulei esenţial de rozmarin


Uleiul esenţial de rozmarin stimulează puternic circulaţia şi este un tonic excelent pentru piele, dar şi pentru rădăcinile părului. Atenţie! Nu îl aplica direct pe piele pentru că este foarte concentrat şi iritant. Se adaugă 2-3 picături în loţiunea de corp sau în uleiul de măsline, înainte de aplicarea pe corp sau pe păr. Este foarte util pentru tratarea coşurilor, în măştile cosmetice pentru ten.

Extractul de brusture

Arctiina, un ingredient activ aflat în petalele florii de brusture, stimulează în mod eficient producţia de colagen la nivelul pielii, redând putere fibroblastelor.
Acestea sunt celule aflate la nivelul ţesutul conjunctiv, responsabile cu sintetizarea colagenului, o abilitate pe care şi-o pierd odata cu înaintarea în vârstă. Colagenul ajută la tonifierea pielii şi la fermitatea conturului feţei.

Uleiul esenţial de muşeţel

Este unul dintre cele mai puternice uleiuri naturale antiseptice. Foloseşte-l pentru tratarea problemelor pielii, de la iritaţii şi până la coşuri sau puncte negre. Pentru că este foarte concentrat, trebuie folosit numai adăugat în creme sau cosmetice făcute în casă, într-o proporţie de maximum 0,5%.

Uleiul de migdale

Uleiul de migdale se numără printre cele mai folosite tipuri de uleiuri în industria frumuseţii.
Conţine vitamina E şi numeroşi nutrienţi ce hrănesc pielea, dar are în acelaşi timp şi o formulă lejeră, ceea ce permite aplicarea pe întreg corpul şi pe faţă. Este o bază ideală pentru uleiul de masaj ce poate fi făcut în casă.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Mihaela pe 24 Mai 2012, 14:21
    Felicitari pentru articol!

    Informatii utile si pe scurt !

    0
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod