Știai că mestecând gumă poți scăpa de bărbia dublă? Descoperă câteva trucuri de înfrumusețare absolut uimitoare și care îți fac viața mai ușoară
Nu este nevoie să investești o avere în produse cosmetice scumpe pentru a arăta bine. Din fericire, există trucuri de înfrumusețare extrem de simple, cu rezultate foarte bune. Iată ce să încerci:
Guma de mestecat te scapă de bărbia dublă
Bărbia dublă sau gușa este acel depozit inestetic de grăsime de sub mandibulă. Prin mișcările pe care le fac mușchii faciali atunci când mesteci, arzi grăsimile și reușești astfel să-ți tonifiezi zonele cu probleme. Iar guma de mestecat fără zahăr îți permite să exersezi mușchii faciali, dar te ajută să scapi și de resturile alimentare dintre dinți, prevenind apariția cariilor. Chiar dacă rezultatele nu sunt miraculoase, este totuși o metodă prin care să reduci semnificativ formarea gușei.
Albește-ți dinții acasă
Există câteva metode cu totul neașteptate pentru albirea dinților acasă. Una dintre ele este cea cu folie de aluminiu.
Aplică pastă de dinţi pentru albire amestecată cu bicarbonat de sodiu pe o bucată de folie de aluminiu, apoi fixează folia pe dinţii de sus. Repetă procedura şi pentru dinţii de jos. Lasă pasta să acţioneze timp de o oră, îndepărtează folia şi spală-te pe dinţi. Repetă procedura de două ori pe săptămână pentru ca rezultatele să devină tot mai vizibile, iar dinţii tăi să se menţină cât mai albi. Un alt truc pentru dinți mai albi este folosirea cojii de banană. Aceasta conține substanțe care îți curăță și îți albesc dinții. Freacă partea interioară a cojii de banană pe dinți, insistând pe fiecare dinte în parte. Pentru ca substanțele active din coaja de banană să aibă efect de albire asupra dinților tăi este nevoie ca aplicarea să dureze cel puțin două minute.
Repetă procedura de câteva ori pe săptămână.
Albește-ți unghiile
Oja închisă la culoare îți îngălbenește permanent unghiile, iar aspectul lor va avea de suferit. Există, însă, unele trucuri de înfrumusețare menite să redea albul natural al unghiillor tale. Una dintre ele constă în amestecul obținut din bicarbonat de sodiu și zeamă de lămâie. Peste o lingură cu bicarbonat de sodiu adaugă o linguriță cu zeamă de lămâie. Amestecul va realiza o reacție efervescentă și vei obține o soluție concentrată care are un efect puternic de albire a unghiilor. Aplică puțină soluție pe fiecare unghie în parte și înfășoară cu folie de aluminiu. Așteaptă cel puțin zece minute, freacă unghiile cu o perie, apoi spală-te.
Vei observa imediat că unghiile au fost curățate. Pentru a evita pe viitor îngălbenirea unghiilor, aplică un strat protector de lac înainte de a aplica ojele în culori închise.
Scapă de mirosul neplăcut de la subraț
În loc să folosești deodorante care blochează transpirația la nivelul glandelor sudoripare și care conțin aluminiu, suspoectat pentru creșterea incidenței cancerului la sân, mai bine alegi o variantă naturală și sănătoasă pentru a scăpa de mirosul neplăcut de la subraț. Este vorba de detoxifierea pielii, prin intermediul căreia vor fi eliminate bacteriile care cauzează mirosul neplăcut. Aplică la subraț de câteva ori pe săptămână un amestec obținut dintr-o parte oțet de mere de 9 grade și o parte de apă.
Aplică cu o dischetă curată din bumbac și lasă să acționeze până când pielea se usucă, apoi spală-te. Nu folosi oțet dacă pielea ta este sensibilă, dacă este iritată sau imediat după ce te-ai epilat. Efectele antibacteriene ale oțetului vor contribui la eliminarea bacteriilor și în acest fel la eliminarea mirosului neplăcut.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă