6 greșeli pe care le faci când îți hidratezi tenul

Nu contează dacă ai tenul gras, mixt, normal sau uscat. Hidratarea este un pas esențial, care nu trebuie omis din ritualul de înfrumusețare. Deși pare un gest simplu, inflamațiile, coșurile sau înroșirea pielii se pot datora greșelilor pe care le comiți atunci când îți hidratezi tenul.
De câte ori nu ai auzit de la mama sau de la bunica ta că trebuie să folosești cremă sau loțiune pentru a-ți menține tenul catifelat în fiecare zi? Ei bine, au dreptate și nu există nicio situație în care trebuie să sari peste acest pas de îngrijire. Din păcate reclamele determină multe persoane să evite hidrataea, agravând afecțiunile dermatologice.
Chiar dacă ai un ten gras, nu ai de ce să te gândești că este acceptabil să nu-ți hidratezi pielea. „Persoanele care au probleme cu tenul gras sau acneea nu vor face decât să agraveze aspectul leziunilor și să exacerbeze producția de sebum dacă folosesc produse agresive, foarte astringente și evită hidratarea. Spălatul prea des nu este deloc ideal pentru menținerea echilibrului pielii”, spune dr. Joyve Imahiyerobo, dermatolog.
Indiferent ce tip de ten ai nu trebuie să omiți să-l hidratezi în fiecare zi. Contează foarte mult să alegi produsul potrivit pentru tine și să-l aplici în mod corect.

 
Iată care sunt principalele greșeli pe care le poți face când îți hidratezi tenul:

 
1. Sari peste testul de toleranță când încerci un produs nou

După cum vei testa mereu un fard sau un ruj pentru a vedea clar culoarea înainte de a le cumpăra, la fel de important este să obții și mostre pentru o cremă nouă, care ți se pare potrivită pentru pielea ta. „Chiar dacă nu ai cum să obții o mostră nu aplica de prima dată produsul pe întreaga față.
Alege o porțiune mică de pe gât pentru a testa crema, având astfel șansa de a observa o reație alergică, înroșirea, astuparea porilor, acneea sau alte semne problematice. Verifică și lista de ingrediente pentru a observa dacă include substanțe iritante, de exemplu ftalați, formaldehidă, AHA, BHA. Dacă ai pielea sensibilă este esențial să eviți formulele care conțin uleiuri esențiale, parfum sau parabeni”
, recomandă dr. Dendy Engelman, dermatolog și chirurg plastician din New York.

 
2. Nu folosești crema potrivită pentru tipul tău de ten

„Dacă ai pielea uscată este ideal să aplici o cremă pe bază de ceramide și acid hialuronic pentru a preveni pierderea hidratării și a îmbunătăți textura pielii. Ceramidele refac stratul de protecție al pielii. În cazul în care ai tenul gras este bine să alegi un gel sau un ser fără uleiuri. Persoanele care se confruntă cu acneea trebuie să evite uleiurile care astupă porii și alcoolul, selectând produse care conțin acid salicilic și peroxid de benzoil”, spune dr.
Engelman.

 
3. Folosești doar ulei pentru a hidrata pielea

Deși uleiurile au un efect deosebit de calmare și hidratare a tenului uscat sau iritat, nu au drept rol înlocuirea cremei hidratante. „Cremele emoliente conțin umectanți, care atrag particulele de apă în piele, în timp ce uleiurile tratează pielea strict la suprafață. Pentru o îngrijire corectă va fi necesar să aplici un strat de cremă hidratantă, iar după aceea 5-6 picături din uleiul ales. Respectă această ordine atât dimineața, cât și seara”, recomandă dr. Lily Talakoub, dermatolog.

 
4. Aplici o cremă hidratantă pe pielea uscată

Cremele hidratante sunt mult mai eficiente dacă sunt aplicate pe pielea ușor umedă pentru că substanțele active se vor absorbi mai repede. Folosește crema după ce ai curățat bine tenul, dar nu aștepta ca pielea să fie perfect uscată. Deși nu se va întâmpla nimic dramatic dacă aștepți ceva timp pentru a aplica produsul, cele mai bune rezultate în ceea ce privește acneea și eliminarea ridurilor se obțin folosind cremele pe pielea umedă.

 
5. Nu aplici straturile de produse în ordinea corectă

Dacă vrei să obții rezultate optime prin rutina de îngrijire trebuie să fii atentă în ce ordine folosești produsele. Este esențial să începi cu produsele care au o consistență ușoară, avansând treptat spre cele mai emoliente.
De exemplu, pentru acnee ar trebui să te speli mai întâi cu un gel blând, să aplici o soluție de tratament, să continui cu o cremă hidratantă, apoi cu un produs pentru protecția solară.

 
6. Folosești crema de zi seara

Există un motiv pentru care majoritatea companiilor creează cele două versiuni de cremă, pentru zi și noapte. Seara pielea are capacitatea de a se reface și poate fi stimulat ritmul de reînnoire al celulelor. „Cremele de noapte conțin ingrediente benefice cum sunt retinolul și peptidele, care calmează și tratează pielea până a doua zi. Sunt mai dense și mai hrănitoare, nefiind compatibile cu machiajul din timpul zilei. De asemenea, nivelul de hidratare scade semnificativ noaptea și este recomadat să aplici un produs adaptat nevoilor tenului”, recomandă dr. Engelman.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod