După vârsta de 30 de ani, structura pielii începe să se schimbe. Colagenul, elastina și nivelul acidului hialuronic încep să scadă, pe măsură ce hormonii fluctuează, iar primele efecte nocive ale expunerii la soare încep să se vadă.
Din fericire, există măsuri preventive pe care să le iei din timp, astfel încât să nu te confrunți prematur cu efectele îmbătrânirii. Iată cinci produse esențiale pe care ar trebui să le folosești:
Cremă sau ser cu retinol
Retinolul este ingredientul minune pentru pielea ta. Stimulează producția de colagen, care contribuie la menținerea elasticității pielii. Are numeroase alte beneficii majore, printre care uniformizarea culorii pielii, combaterea acneei și estomparea ridurilor fine prin stimularea reînnoirii celulare.
Alege o cremă sau un ser cu retinol adecvată vârstei tale. Cele mai multe produse care conțin acest ingredient specifică vârsta de la care pot fi folosite. Retinolul sensibilizează pielea la razele UV, de aceea este de preferat să aplici crema cu retinol seara.Loțiune fără săpun pentru spălarea tenului
După vârsta de 30 de ani, bariera naturală de protecție a pielii începe să fie mai subțire, ceea ce înseamnă că după această vârstă pielea este mai uscată și mai predispusă la iritații. Iar produsele pentru spălarea tenului pot subția și mai mult această barieră naturală de a protecție a tenului. Alege o loțiune fără săpun pentru spălarea tenului, de preferat una care curăță blând, fără să conțină iritanți așa cum sunt parfumul sau colorantul.
O cremă de zi hidratantă cu factor de protecție solară (SPF)
Începe-ți fiecare dimineață aplicând o cremă hidratantă cu factor de protecție solară. Deși nu sunt riscuri să suferi de arsuri solare în drum spre birou, chiar și cele mai mici niveluri de radiații UV de zi cu zi se acumulează de-a lungul vieții, provocând apariția prematură a ridurilor.
Folosește o cremă hidratantă cu factor de protecție SPF 30 în fiecare zi, indiferent de anotimp.Un ser sau o cremă cu vitamina C
Pielea ta are nevoie de un antioxidant care să o protejeze, iar vitamina C este alegerea perfectă. Vitamina C blochează degradarea celulară, neutralizând radicalii liberi, responsabili pentru îmbătrânirea pielii. Radicalii liberi din mediul înconjurător afectează celulele pielii, cauzând îmbătrânirea prematură a tenului. Vitamina C acționează precum un scut împotriva acestora, dar are si alte beneficii, precum stimularea producției de colagen, o proteină care face parte din structura pielii și care îi oferă fermitatea.
O loțiune hidratantă pentru corp
După vârsta de 30 de ani, pielea nu mai poate reține apa la fel de eficient, iar acest lucru este valabil nu doar pentru ten, cât și pentru restul corpului. Aplică cu regularitate o cremă sau o loțiune de corp pentru a menține pielea hidratată și sănătoasă.
Alege produse cu o textură ușoară, care se absorb rapid în piele și nu îți dau senzația de piele uleioasă sau încărcată. Trebuie să o folosești cu regularitate, de aceea ai nevoie de un produs cu formulă lejeră și eficientă.
Posteaza comentariu