Printre proviziile pe care ți le-ai făcut pentru această perioadă se află și ingrediente care pot face adevărate minuni pentru pielea ta. Bineînțeles, nu este cazul să te plimbi prin magazine în căutare de măști faciale care să-ți revitalizeze tenul. Este suficient să te folosești de ceea ce ai deja în bucătărie sau în cămara cu provizii. Cele mai multe dintre aceste ingrediente pot fi baza multor măști faciale cu efecte deosebite asupra pielii. Iată care sunt acestea și cu ce le poți combina:
Mască facială cu banană
Știm că bananele sunt foarte bogate în potasiu, magneziu și o mulțime de alți nutrienți esențiali. Dar știai că și pielea ta poate beneficia de aceștia și atunci când folosești o mască facială cu banană? Aceste fructe cremoase conțin vitamina C, biotină și mangan - toate fiind esențiale pentru o piele frumoasă și sănătoasă.
Amestecă o banană pisată cu miere și zeamă de lămâie pentru a obține o mască facială nutritivă și hidratantă. Poți combina banana și cu alte ingrediente precum iaurt, tărâțe de ovăz sau zaț de cafea.Mască facială cu cafea
Cum ar fi diminețile tale fără o ceașcă de cafea? Destul de mohorâte, nu-i așa? Cofeina care îți dă energie zi de zi are beneficii excelente și pentru piele atunci când incluzi cafeaua în tratamentele tale de înfrumusețare. Cofeina combate inflamația, stimulează circulația sanguină și reduce aspectul inroșit al pielii. Pentru a folosi cafeaua în măști pentru ten o poți amesteca cu lapte astfel încât să obții o pastă consistentă pe care să o aplici pe piele. Cafeaua mai poate fi combinată cu avocado pisat, miere, gălbenuș de ou sau iaurt pentru a obține măști ce oferă luminozitate tenului.
Citește și:
Mască facială cu avocado
Toate uleiurile sănătoase și vitaminele care fac din avocado un superaliment îi oferă proprietăți vindecătoare atunci când este inclus în măștile faciale.
Alege o mască cu avocado dacă vrei să-ți hidratezi intens tenul, să-i oferi mai multă fermitate și luminozitate. Combină o jumătate de avocado pisat cu miere pentru a obține o pastă consistentă. Aplică pe ten și lasă să acționeze timp de cel puțin zece minute apoi clătește-te. Mai poți combina avocado cu cafea măcinată, iaurt, tărâțe de ovăz, zeamă de lămâie pentru a obține măști care fac adevărate minuni pentru pielea ta.Mască facială cu albuș de ou
Ce efecte are albușul de ou asupra tenului? Pentru că este foarte bogat în proteine, atunci când este inclus în măștile faciale albușul de ou are capacitatea de a tonifia pielea și de a micșora porii lărgiți. O modalitate simplă de a include albușul de ou într-o mască facială eficientă este să-l bați bine pentru a obține o spumă și apoi să combini cu fulgi de ovăz.
Adaugă suficient ovăz astfel încât să obții o pastă consistentă ce poate fi aplicată cu ușurință pe ten. Aplică masca cu albuș de ou și las-o să acționeze timp de zece minute și apoi clătește-te.Mască facială cu turmeric
Dacă foloseai turmericul pentru a adăuga proprietăți antioxidante smoothie-urilor tale, trebuie să știi că poți să-l folosești și în măștile faciale. Este deosebit de benefic pentru ten, având proprietăți antiinflamatoare. Iar dacă te confrunți cu acnee la vârstă adultă, turmericul te poate ajuta să ții la distanță imperfecțiunile. În același timp poate uniformiza nuanța pielii, estompând petele pigmentare. Îți poți face o mască cu turmeric, miere și aloe vera pentru un ten luminos și hidratat.
Lasă masca să acționeze timp de zece minute apoi clătește-te. Poți asocia turmericul cu albuș de ou, iaurt, avocado sau banană pentru a obține măști faciale cu efecte excelente pentru piele.