Pielea ta are nevoie de multe elemente nutritive din interior pentru a fi sănătoasă, iar pe toate acestea le obţii printr-o alimentaţie echilibrată, bogată în fructe şi legume.
Dar şi din exterior, tot plantele se dovedesc a fi sprijinul unui ten care străluceşte de sănătate. Descoperă câteva extracte, uleiuri sau tincturi foarte bogate în elemente nutritive, ideale pentru a combate problemele tenului:
Apa de trandafiri
Acest extract obţinut din petale de trandafiri este un adevărat miracol pentru ten. Are proprietăţi astringente, antibacteriene, calmante şi cicatrizante. Pulverizează în fiecare seară pe tenul proapăt curăţat, iar efectele nu se vor lăsa aşteptate.
Pe lângă parfumul senzual, apa de trandafiri reduce ridurile fine şi previne apariţia coşurilor. Hidratează tenul şi îi oferă un aspect proaspăt şi luminos.
Gelul din aloe vera
Gelul din aloe vera este recomandat pentru îngrijirea tenului uscat, al celui sensibil sau matur. Reduce inflamaţiile, calmează pielea iritată, hidratează şi oferă supleţe tenului. Previne hiperpigmentarea şi stimulează producţia de colagen şi acid hialuronic, necesare pentru menţinerea fermităţii pielii.
Aplică gelul de aloe vera direct pe piele, lăsându-l să acţioneze cel puţin cinci minute înainte a clăti.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă