© Copyright: depositphotos
4 masaje eficiente care-ți păstrează elasticitatea tenului
3. Automasajul facial
În cazul în care nu ai timp sau resurse financiare pentru a merge constant la ședințele de masaj facial, dar vrei ca tenul tău să-și recapetele elasticitatea și să fie întinerit, poți realiza singură masajul facial, însă trebuie să ai o constanță de 3-4 masaje pe săptămână pentru a vedea rezultate notabile.
Automasajul facial se realizează stând în fața oglinzii, astfel încât să poți vedea conturul și punctele pe care vrei să le atingi. Este foarte important să respecți sensul mișcărilor, dacă vrei să ai un ten suplu și lipsit de riduri.
Astfel, masajul se realizează dintre centru spre exteriorul feței (din mijlocul frunții spre tâmple, de la sprâncene spre tâmple, de la colțurile gurii spre urechi, de la bărbie pe linia maxilarului, de la nas spre urechi) și de jos în sus.
Ca tehnici, poți folosi mișcările spiralate (pe frunte), fricționarea, vibrațiile, tapotarea, frământarea și effleurajul (mângâierea, alunecarea).
4.Masajul transdermic facial
Masajul transdermic facial se realizează doar în centrele specializate, stimulează circulația limfatică și ajută la producerea colagenului, responsabil pentru menținerea elasticității tenului. În același timp, este îmbunătățită microcirculația locală, tenul redevine luminos și curat, iar imperfecțiunile dispar una după alta.
De Laura Galan
Posteaza comentariu