Ne-am confruntat deseori cu situații neplăcute atunci când ne-am privit în oglindă. Avem tendința să ne analizăm fiecare defect și parcă, odată cu trecerea timpului, găsim din ce în ce mai multe nereguli la felul în care arătăm. Degeaba încercăm să ignorăm acest aspect. În sinea noastră s-a înrădăcinat nemulțumirea și am da parcă orice să dăm timpul înapoi și să arătăm ca în urmă cu zece ani.
Iată că nu doar photoshop-ul poate retușa conturul feței ci și noile proceduri minim invazive care, slavă Domnului, acum sunt mai rapide și nu necesită timp de recuperare îndelungat.
Vorbim aici de Liftingul de Weekend, o procedură pe care multe paciente mi-o solicită. Avem două direcții: ori tratăm ridurile faciale și rearanjăm volumetria feței cu microinjectări de toxină botulinică și acid hialuronic, ori, dacă avem peste 40 de ani iar nivelul feței este lăsat, putem ridica totul cu fire speciale inserate sub piele.În prima variantă, totul se rezumă la la injectări superficiale la nivelul feței, acolo unde intervenim pentru a șterge urmele vârstei.
În a doua variantă, sub anestezie locală, se inserează fire subțiri sub piele și se ancorează la nivelul tâmplelor, în mod cât mai puțin vizibil. Se ridică astfel atât pomeții, cât și linia maxilarelor sau sprâncenele. Procedura se poate realiza vinerea, iar până luni, pacienta este recuperată. Din acest motiv se numește și lifting de weekend.Dacă avem un eveniment important, pentru o siguranță de 100% este mai bine să ne tratăm cu o săptămână înainte, pentru a elimina orice posibilitate de reacție.
În prima variantă, este bine să reluăm tratamentul la interval de 6 luni iar liftingul cu fire asigură efectul dorit pentru minumum 5 ani.Liftingul de week-end costă în medie 1000-1500 euro.Săptămâna viitoare vă voi povesti despre ultimele tendințe în materie de înfrumusețare pe care le-am studiat recent la Cannes în cadrul unui congres internațional.
Cu bine!
Dr. Adriana Frăţilescu
www.perfectlines.ro
Tel: +40.764.512.254