Șatenul cenușiu, o nuanță definită ca fiind un șaten cu subtonuri gri, obținute cu pigmenți verzi, albaștri sau violet, se anunță a fi unul dintre cele mai importante trenduri ale anului 2021 în materie de colorare. Contrastează cu toate acele nuanțe calde de păr pe care le vezi peste tot primăvara și vara.
„În timp ce nuanțele calde de brunet par mai deschise și mai bogate, tonurile de șaten cenușiu au un aspect de tip mat, misterios”, declară pentru cosmopolitan.com colorita Nina Rubel.
Înainte de a încerca o nuanță de șaten cenușiu, trebuie să iei în condierare câțiva factori importanți.
Iată de ce să ții cont:Gândește-te la subtonul pielii tale
„Atunci când alegi orice culoare de păr, este întotdeauna foarte important să iei în considerare tonul pielii tale”, spune Rubel. Nuanțele reci, așa cum este șatenul cenușiu, se potrivește în general cu pielea cu subton rece, în timp ce culorile clade sunt mai potrivite pentru pielea cu un subton cald. Dar asta nu înseamnă că șatenul cenușiu nu ar putea fi o alegere bună pentru tine dacă ai tenul de nuanță caldă.
Un colorist bun te va ajuta să faci cea mai bună alegere și va adăuga câteva șuvițe în nuanțe mai calde care să-ți încadreze chipul. Pentru a afla ce subton are pielea ta, încearcă această metodă: Priveşte-ţi cu atenţie, la lumină, venele de la încheieturile mâinilor. Dacă venele tale par albastre/violete ai un subton rece, iar dacă par verzui, ai un subton cald. Persoanele cu subton neutru nu reuşesc să identifice dacă venele lor sunt verzui sau albăstrui, diferenţa de nuanţă fiind foarte mică.
Ia în considerare nuanța ta actuală
Nu uita să iei în calcul și nuanța actuală a părului tău dacă vrei să faci o schimbare de look și să încerci șatenul cenușiu.
„Dacă pornești de la un păr foarte închis, iar țelul tău este să ajungi la șaten cenușiu, cel mai probabil vei avea nevoie de o decolarare a părului înainte de aplicarea pigmentului. Nu uita să iei cu tine poze de referință când mergi la salon și arată-i coloristului imagini care îți plac, dar și imagini care nu îți plac”, recomandă specialista.
Posteaza comentariu