O coafură așa cum nu ai mai văzut: Cocul trandafir arată spectaculos!

Unele trenduri de frumusețe care iau naștere pe rețelele de socializare sunt absolut uimitoare. Iar printre acestea se numără și o creație recentă a unui hairstilist din Statele Unite.
Alison Valsamis a realizat un coc împletit care arată exact ca un trandafir. Un stil perfect pentru primăvară, această coafură arată excelent nu numai datorită faptului că este realizată impecabil, ci și datorită părului în nuanțe de roz pastelat pe care a fost realizată. 


"Pentru a crea acest coc trandafir, am început cu o împletitură subțire din trei șuvițe, din care am creat partea centrală a trandafirului", a declarat Valsamis pentru allure.com.




"Am altrenat între împletituri clasice, în trei, și împletituri coadă de pește pentru a obține efectul de dimensiune. La final am împletit în trei o șuviță mai groasă de păr pentru a crea impresia unor petale mari ale unui trandafir înflorit", a mai spus hairstilistul.



Rezultatul este unul senzațional, iar coafura creată pare mai degrabă o sculptură. O astfel de coafură complicată, cu un look feminin și romantic, este alegerea perfectă pentru ziua nunții sau pentru un eveniment special.


Deși este dificil de obținut și poate părea imposibil de reprodus, un specialist te-ar putea ajuta să recreezi acest stil inedit. Iar dacă ai părul vopsit într-o nuanță pastelată, rezultatul va fi și mai interesant.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă