Coadă texturată
Una dintre cele mai simple coafuri elegante pe care le poți face este coada texturată. Tot ce trebuie să faci este să-ți prinzi părul într-o coadă puțin înaltă, pe care să o ondulezi apoi cu ondulatorul, realizând bucle lejere. Folosește o periuță de dinți pe care pulverizezi puțin fixativ pentru a netezi firele de păr rebele care nu pot fi prinse în coadă. Înfășoară o șuviță subțire de păr în jurul elasticului cu care ai prins coada și fixează-i vârful cu o agrafă sub coadă.
Coc franțuzesc
Acest tip clasic de coc este o alegere perfectă pentru o petrecere rafinată de Crăciun. Se potrivește oricărui tip de păr, dar și oricărei ținute pe care alegi să o porți la acest eveniment.
Învață din acest tutorial cum să-ți faci rapid un coc franțuzesc:Coc înalt
Dacă ai părul creț sau ondulat, atunci un coc înalt și voluminos este perfect pentru tine. Este o coafură elegantă, foarte ușor de realizat. Se potrivește excelent celor care au părul texturat în mod natural pentru că buclele îi oferă un plus de volum. Prinde părul într-o coadă înaltă, apoi răsucește șuviță cu șuviță în jurul elasticului și fixează cu agrafe. Nu este necesar să ai un coc perfect, ci mai degrabă unul ușor răvășt, cu un aspect sexy și relaxat.
Coc perfect netezit
Actrița Charlize Theron a uimit pe covorul roșu de la Festivalul de Film de la Cannes din 2016 cu un coc foarte simplu și elegant. Pentru a obține look-ul său, care se potrivește de minune pentru o petrecere elegantă de Crăciun, fă-ți o cărare pe mijloc și prinde părul într-o coadă joasă la spate.
Răsucește apoi coada într-o spirală și fixeaz-o cu agrafe de mici dimensiuni. Netezește părul cu o periuță pe care ai pulverizat spray fixativ.Coafură retro
Acest stil este elegant și în același timp perfect pentru sărbători. Pentru a-l obține, este necesar să începi prin spălarea și uscarea părului. În acest fel părul va avea un plus de volum, esențial pentru succesul acestui look. După uscarea părului, trasează o cărare pe orizontală, de la o ureche spre cealalta. Separă secțiunea de păr din față și tapează părul din vârful capului cu un pieptăn des.
Pulverizează puțin fixativ, apoi adu secțiunea de păr din față peste partea tapată. Accesorizează coafură cu o bentiță pe care să o ridici la câțiva centimetri de linia părului.Bucle pe o parte
O altă metodă simplă de a obține o coafură elegantă este aceea de a-ți face o cărare pe partea opusă celei pe care o porți de obicei. Vei obține astfel mult volum fără prea mult efort. Mută părul pe partea opusă cărării și realizează câteva bucle lejere folosind ondulatorul. Este o coafură ușor de realizat cu ajutorul unei perii rotative, care te va ajuta să obții bucle voluminoase.
Posteaza comentariu