Frumuseţe. Cum să ţii sub control părul ondulat. 7 trucuri

Visezi să ai bucle definite şi pline de volum, dar în schimb părul tău este înfoiat, fără o formă clară şi cu multe fire rebele? Descoperă câteva trucuri care te vor ajuta să-ţi defineşti onduleurile şi să le ţii sub control
Iată ce să încerci:

Foloseşte balsam leave-in

Acest tip de balsam fără clătire îmbracă fiecare fir de păr cu o peliculă fină care protejează părul de frecare, dar şi de umezeala din aer, cea care îl face înfoiat şi nedefinit. Aplică puţin balsam în palme, masează, apoi distribuie cu degetele pe toate suviţele, încercând să le defineşti forma.

Aplică mască cu cheratină

O dată pe săptămână foloseşte o mască cu cheratină pentru fortifierea păului. Cheratina este proteina din care părul este compus în mod natural.
Aplicată pe păr, aceasta "sigilează" cuticulele, solzişorii minusculi care îmbracă fiecare fir în parte, asemenea unui acoperiş din ţiglă. Cu cât cuticulele sunt mai uniform şi etanş aranjate, cu atât părul tău va fi mai strălucitor, rezistent şi cu o formă bine definită.

Nu-ţi usca părul cu foehnul

Aerul fierbinte al uscătorului distruge buclele, separându-le fir cu fir. Rezultatul este un păr umflat, cu fire rebele şi bucle haotice. Lasă-l în schimb să se usuce singur, după ce l-ai şters bine cu un prosop, dar fără a-l freca.
Înfăşoară-l în prosop şi strânge-l cu mâinile, pentru ca apa să fie absorbită de materialul textil. Dacă te grăbeşti şi trebuie neapărat să te usuci cu foehnul, foloseşte întotdeauna difuzorul, accesoriul care îţi păstrează cât de cât buclele definite.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod