Frumuseţe. Cum să-ţi faci pas cu pas "beach waves", coafura verii 2015

Îţi place la nebunie cum ţi se aranjează părul după ce ieşi din mare şi stai puţin la plajă? Onduleurile sexy pe care le obţii în mod natural în concediu pe litoral le poţi realiza şi acasă.
Hairstylist-ul Adrian V. Gherghe te învaţă cum, pas cu pas.
 
Coafura este perfectă pentru acest sezon şi pentru orice fel de eveniment la care vrei să impresionezi. Stilul se numeşte beach waves (bucle de plajă) din cauza efectului pe care apa sărată îl are de obicei asupra părului, realizând onduleuri lejere. 

Pasul 1: Pentru început, ne vom îndrepta atenţia către tipul de par şi către produsele folosite. Astfel, dacă părul este subţire şi lipsit de volum, folosim un şampon pentru utilizare zilnică, fără rol hidratant.
Este de preferat să nu utilizăm nici masca de par în momentul în care ne dorim realizarea unei coafuri anume. Pentru păr cu o structură normală sau chiar mai gros putem folosi fără probleme un şampon hidratant şi chiar masca de păr ce ne va uşura munca. 

Pasul 2: După ce am zvântat părul cu prosopul, ne vom folosi de produsele de styling care ne vor ajuta să obţinem look-ul dorit. 

Păr drept: este absolut necesar să foloseşti un spray de păr, pe bază de apă de mare (în general spuma şi spray-urile texturizante au în conţinutul lor apă marină).
Spray-ul se pulverizează uniform pe suprafaţa părului. 

Păr rebel: aplică pe lungimea părului o cremă termo-protectoare şi un ulei hidratant, care te vor ajuta la pasul următor. 

Pasul 3: Păr drept: pentru a obţine un plus de volum, usucă-ţi părul cu capul în jos şi la final setează uscătorul pe aer rece. 
Părul rebel: necesită ceva mai multă atenţie, fiind necesar să fie coafat cu peria. Astfel, la final vom obţine o coafură lejeră, dar frumos finisată. 

Pasul 4: Cu ajutorul unui ondulator, rulează şuviţe subţiri orientate către exterior.
Porţiunea de păr rulată pe ondulator trebuie să fie doar cea de mijloc, 4-5 cm de la rădăcină şi vârfuri vor rămâne mai drepte. 

Un aspect şi mai neglijent îl vei obţine rulând câteva şuviţe alese la întâmplare în sens invers – spre interior. 

TIPS: Cu capul aplecat, răvăşeşte şuviţele îndelung pentru a obţine un aspect dezordonat. Apoi, cu capul ridicat, aşază-l după bunul plac.
Puţin fixativ de final ne va asigura menţinerea coafurii.