Frumuseţe. 60 de coafuri pentru miresele anului 2016. Care ţi se potriveşte?

Buclele lejere, cocurile uşor răvăşite sau părul lăsat liber pe spate, dar texturat, sunt câteva dintre elementele esenţiale aflate în tendinţe
La fel ca şi în anii trecuţi, şi anul acest stilul boem rămâne cel mai puternic trend în ceea ce priveşte coafurile pentru mirese. Pentru că inspiră romantism, relaxare şi libertate, acest tip de coafură pare să se afle pe lista de dorinţe pentru nuntă a tot mai multor viitoare mirese. Buclele lejere, cocurile uşor răvăşite sau părul lăsat liber pe spate, dar uşor texturat, sunt câteva dintre elementele esenţiale ale coafurilor boho. 

Alege cocurile care au un aspect aparent neglijent, ca şi cum nici nu te-ai fi străduit să te coafezi prea mult pentru nuntă.
Acestea sunt realizate de obicei pe părul ondulat în prealabil, pentru mai multă structură şi volum. Moda cocurilor "stricte" şi a buclelor perfect definite a apus de mult!

Dacă ai părul lung şi des, nu îl ascunde sub forma unui coc! Pune-l în valoare prin coafuri care îl lasă liber, precum buclele lejere, câteva şuviţe prinse sub forma unei coroane sau tot părul fixat pe o parte. Poţi, de asemenea, să optezi pentru împletiturile groase, decorate cu accesorii, care vor arăta senzaţional pe un păr lung şi bogat.

Elementele care vin să decoreze şi să ofere un plus de farmec acestor stiluri sunt adesea sub forma florilor naturale precum bujori, trandafiri, orhidee sau plumeria, dar pot fi folosite şi flori mărunte şi delicate precum lăcrămioare sau floarea miresei.

Dacă vrei să porţi flori în păr la nunta ta, le poţi alege pe cele de sezon, care se vor asorta de minune cu nuanţele anotimpului în care te căsătoreşti.
Poţi folosi şi florile artificiale, dar numai dacă sunt foarte bine realizate şi le imită perfect pe cele naturale. Dacă nunta ta are loc în aer liber, atunci poţi purta chiar şi o coroniţă spectaculoasă din flori.

Accesoriile pentru păr sub forma bijuteriilor sunt de asemenea perfecte pentru a oferi un accent preţios coafurilor pentru mirese. Pentru o nuntă boemă, cele care imită cununile de lauri îţi pot încadra coafura, punând-o foarte bine în valoare.
Dacă nunta ta este foarte elegantă, atunci accesoriile pentru păr sub forma bijuteriilor decorate cu pietre preţioase sunt opţiunea ideală.