Boho-chic este o combinaţie a stilului boem şi a celui inspirat de moda anilor '70. Sunt reprezentative ţinutele care includ dantelă albă, rochii şi fuste lungi, imprimeuri florale şi etnice, franjuri, piele întoarsă şi accesorii inspirate de cultura amerindienilor. Popularitatea acestui stil a crescut treptat, devenind tot mai cunoscut şi iubit în întreaga lume. Ţinutele boho chic oferă un aer romantic, relaxat, rebel şi uşor nonconformist.
Coafurile specifice acestui stil sunt lejere şi aparent dezordonate, motiv pentru care sunt şi simplu de realizat.
Părul lung, desprins şi uşor răvăşit este una dintre emblemele stilului boho. Iar bentiţa legată pe frunte, inspirată din ţinutele tradiţionale ale amerindienilor, vine să întregească acest look.Împletiturile lejere sunt de asemenea reprezentative stilului boho-chic. Cozile larg împletite în trei sau în coadă de peşte, precum şi coroanele din păr care încadrează chipul se asortează perfect cu ţinutele diafane specifice acestui stil.
Alte elemente specifice boho style sunt accesoriile pentru păr, precum bentiţele aşezate pe frunte, coroniţele din flori, penele prinse în cozi etc.