Există câteva criterii pe care să le iei în calcul înainte de a te tunde. Acestea te vor ajuta să iei cea mai bună decizie și să afli dacă o tunsoare scurtă ți se potrivește. Iată de ce ar trebui să ții cont:
Ia în considerare trăsăturile feței
Atunci când alegi o tunsoare scurtă, trebuie să vorbești cu hairstylistul tău despre ceea ce vrei să pui în evidență și ce vrei să estompezi. De exemplu, dacă vrei ca ochi să fie puși în valoare, atunci specialistul ți-ar putea recomanda o tunsoare cu breton care să atragă atenția asupra ochilor. De asemenea, dacă îți dorești să-ți evidențiezi pomeții, ți-ar putea recomanda o tunsoare în scări sau un bob scurt. Oricare ar fi opțiunea ta, trebuie să-ți amintești că tunsorile scurte se potrivesc oricui, indiferent de forma feței, deși poate că ai auzit contrariul. Secretul este să alegi stilul care te reprezintă cel mai bine.
Alege în funcție de textura părului
Un alt factor important de care să ții cont ca să alegi tunsoarea perfectă este textura părului. Cu fiecare textură a părului (fin, mediu, aspru) și fiecare tip de păr (drept, ondulat, creț) vin o serie de reguli și recomandări.
În mod sigur ai auzit reguli precum "părul creț nu ar trebui să fie prea scurt" sau "părul fin nu arată bine dacă este lung". Din fericire, oamenii încalcă tot mai des astfel de mituri. Părul creț poate arăta excelent scurt, ai nevoie doar de tunsoarea potrivită. Șuvițele inegale și onduleurile cu aspect răvășit sunt un trend important de câțiva ani, de când textura naturală a devenit acceptată și apreciată de tot mai multe femei. Ai nevoie de un harstylist care știe cum să pună onduleurile în valoare.
Părul subțire și rar beneficiază cel mai mult de pe urma unei tunsori scurte pentru că îi este redusă greutatea și va căpăta instant mai mult volum.
Cum să-ți dai seama dacă îți stă bine cu părul scurt: Trebuie să ai în vedere stilul tău de viață
Unele tunsori scurte necesită mult timp și sunt dificil de aranjat. De aceea, trebuie să te gândești bine dacă tunsoarea scurtă pe care ți-o dorești se potrivește stilului tău de viață.
De exemplu, un breton ar putea fi dificil de aranjat în fiecare dimineață, iar un bob cu onduleuri îți va ocupa destul de mult timp înainte să poți ieși pe ușă. Dacă nu ai timp să petreci minute în șir în fața oglinzii zi de zi, atunci evită tunsorile scurte care necesită o atenție specială din partea ta.Iată câteva dintre cele mai populare tunsori scurte:
Tunsoarea pixie
Este una dintre cele mai scurte tunsori, care îți pune foarte bine în valoare trăsăturile feței. Îți încadrează chipul și atrage atenția asupra centrului feței. Pe de altă parte, este una dintre tunsorile cel mai simplu de întreținut. Tot ce trebuie să faci este să definești vârfurile cu puțină ceară atunci când consideri că este necesar.
Tunsoarea scurtă cu șuvițe inegale
Cunoscută și ca tunsoarea shag, această tunsoare este una îndrăzneață și interesantă. Șuvițele sunt tunse inegal și este creat un look cu aspect rebel.
Este ușor de întreținut pentru că rezultatul este un păr cu aspect natural, ușor dezordonat. Nu trebuie să depui prea mult efort pentru a-ți aranja părul zi de zi. Cu cât îl coafezi mai puțin, cu atât mai bine. După ce te speli pe cap, lasă părul să se usuce natural pentru a căpăta și mai multă textură.Bobul până la nivelul bărbiei
Dacă preferi o coafură perfect ordonată și un păr cu aspect impecabil, atunci poți încerca bobul până la nivelul bărbiei. Este una dintre tunsorile care arată bine pe orice formă a feței și indiferent de textura părului. Există numeroase tipuri de bob, de la cel cu cărare pe mijloc, pe o parte, cu breton, bob scurtat la spate, bob perfect drept și lista poate continua. Alege-l pe cel care se potrivește cel mai bine personalității tale.
Cum să-ți dai seama dacă îți stă bine cu părul scurt - Tunsoarea lob
În cazul în care vrei o tunsoare scurtă, dar suficient de lungă încât să-ți poți prinde părul la spate, atunci ai nevoie de o tunsoare lob. Denumirea este derivată din "long bob" (bob lung), ceea ce înseamnă că este un bob cu o lungime ce ajunge de obicei până la nivelul claviculei, mai lung decât un bob obișnuit.
De fapt, bobul lung se încadrează la orice lungime cuprinsă între mijlocul gâtului și umeri.Tunsoare cu breton
Nu ești sigură dacă vrei să te tunzi? Bretonul este o modalitate simplă de a-ți schimba look-ul fără să faci o modificare radicală. La fel ca în cazul tunsorilor scurte, sunt o mulțime de variații. Un breton drept și gros are un aspect modern și cool, în timp ce un breton pe o parte creează efectul unui look relaxat și adaugă un plus de volum.