Cum să ștergi vopseaua de păr de pe piele

Atunci când te vopsești acasă, petele de pe piele sunt inevitabile, dar și foarte dificil de îndepărtat.
Vopseaua se poate întinde pe urechi, pe frunte, în zona tâmplelor și pe ceafă, astfel că te alegi cu pete inestetice și persistente.

Din fericire există soluții la îndemână pentru eliminarea acestora. Iar cele mai multe dintre ingrediente se regăsesc deja în casa ta. Dar înainte de a încerca aceste soluții, trebuie să cunoști unele metode care vor preveni pătarea pielii. Aplică întotdeauna pe piele înainte de a începe procesul de vopsire o cremă grasă, insistând pe linia părului, în zona frunții, pe urechi și pe ceafă.
De asemenea, păstrează în apropiere o cârpă umedă pe care ai pus câteva picături de săpun lichid și șterge imediat vopseaua întinsă pe piele. Cu cât o îndepărtezi mai repede, cu atât mai bine. 

Iată cum să scoți petele de vopsea de pe piele:


Detergent de vase și alcool sanitar

Înmoaie o dischetă demachiantă în alcool sanitar, apoi pune o picătură foarte mică de detergent lichid de vase pe dischetă și amestecă ușor cu degetul. Freacă petele de vopsea de pe piele cu discheta, iar apoi clătește cu apă din abundență.

Bicarbonat de sodiu și detergent de vase

Amestecă bine trei lingurițe de bicarbonat de sodiu cu o linguriță cu detergent de vase. Folosind o dischetă din bumbac sau un prosop, freacă cu grijă petele de vopsea de pe piele.
Clătește la final cu multă apă.

Oțet de mere

Oțetul este o altă soluție pentru eliminarea petelor de vopsea de păr de pe piele. În mod ideal ar trebui să aplici oțetul pe piele cu un burete de baie abraziv, care va ajuta la eliminarea petelor. Amestecă o lingură de oțet cu o lingură cu apă și masează delicat pielea. Ai grijă ca oțetul să nu ajungă în zona ochilor! Nu aplica oțet nediluat pe piele și nu folosi această soluție dacă pielea ta este sensibilă.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă