Ingrijirea parului trebuie sa fie o preocupare constanta, mai ales in cazul in care te hotarasti sa iti vopsesti parul. In prezent, vopseaua de par nu numai ca este usor de utilizat, dar contine si mai putine chimicale decat in trecut. Asadar un par vopsit, frumos si sanatos iti va scoate in evidenta ochii si va reda o stralucire aparte tenului tau. Acum exista o paleta variata de optiuni pentru a-ti colora parul in nuanta dorita.
O vopsire normala a parului se refera la o vopsire permanenta; este cea mai populara solutie, deoarece are un efect de durata si schimba total infatisarea unei persoane. O alta metoda este vopsirea semi-permanenta, care este mai putin nociva pentru par deoarece nu contine amoniac. Insa, dezavantajul unei asemenea metode este ca vopseaua va rezista in jur de 6 saptamani pe parul tau. Aceasta solutie este cea mai potrivita alegere in cazul in care nu doresti o schimbare permanenta si total opusa culorii naturale.
Problemele parului pot fi usor indepartate. Fie ca ai parul uscat, distrus si despicat, el necesita doar o ingrijire atenta pentru a-i reda sanatatea. Sampoanele indicate sunt cele care contin si balsam in ele; acesta va actiona in profunzime, lasandu-ti parul parul hidratat si plin de vitalitate. Un sfat eficient pentru a avea un par stralucitor este folosirea uleiului de masline pentru radacinile parului.
Alimentatia si sanatatea parului
Frumusetea parului se datoreaza in foarte mare masura unei diete echilibrate si sanatoase. Asadar, mananca sanatos pentru a avea un par mai stralucitor si plin de vitalitate. Iata cateva solutii pentru a dobandi un echilibru al dietei si, implicit, al parului tau:
- Sterge din meniul tau cafeaua si ceaiul, deoarece sunt stimulente puternice care actioneaza asupra sistemului nervos, respirator si cardiovascular. De asemenea, impiedica absorbtia mineralelor care sunt cruciale pentru sanatatea parului. Bea cel putin 6-8 pahare de apa minerala pe zi, ceaiuri naturale si suc de fructe fara zahar;
- Alcoolul dilata vasele de sange si mareste presiunea arteriala catre tesuturi. Limiteaza-te la alcool doar ocazional, deoarece el diminueaza si actiunea benefica a anumitor vitamine si minerale vitale pentru sanatatea parului;
- Exercitiile fizice stimuleaza sistemul circulator, asigurand o buna circulatie a sangelui catre tesuturi;
- Unele pilule anticonceptionale diminueaza cantitatile de vitamina B complex si zinc. Daca remarci schimbari ale parului in urma administrarii unor pilule anticonceptionale cere sfatul medicului de familie sau al unui nutritionist.
- Inlatura dulciurile in exces din alimentatia ta, deoarece acestea nu favorizeaza parul.