Vrei să obţii o culoare omogenă şi să ai un păr strălucitor, însă fără să-ţi dai toţi banii într-un salon de înfrumuseţare? Iată ce trebuie să faci acasă ca să îţi vopseşti părul în nuanţa dorită!
1. Vopsea de păr semi-permanentă vs. permanentă
- Dacă alegi o vopsea de păr semi-permanentă vei evita efectul de două nuanţe la următoarea colorare a părului, pentru că ea se va atenua cu fiecare spălare. Specialiştii o recomandă în cazul în care vrei să obţii o culoare închisă.
- Dacă alegi o vopsea de păr permanentă va trebui să o reîmprospătezi mai rar, deoarece va persista mai mult pe părul tău. Esteo alegere perfectă dacă vrei o culoare deschisă a părului.
2. Cum să te vopseşti acasă: Ai nevoie de
O pensulă pentru vopsea, mănuşi (pe care de obicei le găseşti în cutia vopselei), un dispozitiv pe care să-l foloseşti pentru a amesteca vopseaua şi un tricou pe care îl poţi sacrifica în cazul în care te pătezi. Sau foloseşte un prosop pe care să-l aşezi pe umeri.
3. Să înceapă pregătirile
- Combină colorantul cu oxidantul şi amestecă-le folosind o pensulă până vei obţine o compoziţie omogenă.
- Este recomandat să faci un test de alergie, urmând instrucţiunile de pe ambalaj, în cazul în care nu ţi-ai mai vopsit părul, foloseşti pentru prima dată o anumită marcă de vopsea pentru păr sau ai o piele sensibilă care reacţionează la diverse substanţe.
- Nu sări peste instrucţiunile de pe ambalaj. Citeşte-le cu atenţie înainte de a aplica vopseaua!
- Ca să nu te pătezi pe faţă, gât şi urechi, foloseşte vaselină sau orice cremă pe care să o aplici în strat gros. În cazul în care te-ai pătat pe piele, poţi să foloseşti o jumătate de lămâie cu care să masezi zonele respective, după care să clăteşti cu apă.
- Părul nu trebuie să fie încărcat de produse de ingrijire sau coafare, însă poate să fie nespălat de 2-3 zile, deoarece astfel îţi protejezi scalpul de acţiunea diverselor substanţe din vopsea.
4. Cum să te vopseşti corect: Să trecem la treabă!
Ca să aplici omogen vopseaua ţine cont de următoarele sfaturi care îţi vor uşura munca:
- dacă te vopseşti pentru prima dată, vopseaua se aplică pe toată lungimea părului, însă dacă vrei să reîmprospătezi rădăcinile atunci este recomandat să aplici vopseaua la rădăcină, să o laşi să acţioneze ţinând cont de instrucţiunile de folosire, după care să colorezi restul părului;
- aplică vopseaua pe linia părului cu ajutorul unei pensule;
- începe întotdeauna cu cărarea, aplicând vopseaua la rădăcină şi împărţind părul în mai multe cărări până la creştet ca să te asiguri că ai acoperit foarte bine această zonă;
- prinde partea din faţă a părului pentru a-l colora mai uşor şi la spate. Aici vei face cărări orizontale, folosind aceeaşi tehnică de colorare a rădăcinilor;
- foloseşte pensula pentru a întinde vopseaua pe toată lungimea părului;
- înainte de a acoperi părul cu folie de aluminiu sau o cască de duş, masează-l bine pentru a omogeniza vopseaua;
- lasă să acţioneze în funcţie de instrucţiunile de pe ambalaj, după care spală părul cu şampon.