Coafuri sexy, de vara

Ai chef sa faci ceva schimbari cu parul tau? Pe timp de vara, coafurile lejere si sexy sunt alegerea potrivita. Partea cea mai buna este ca sunt foarte usor de pus in practica.

Ai chef sa faci ceva schimbari cu parul tau? Pe timp de vara, coafurile lejere si sexy sunt alegerea potrivita.

Partea cea mai buna este ca sunt foarte usor de pus in practica.

Tot ce trebuie sa faci este sa alegi stilurile naturale, lejere, care sa se potriveasca perfect cu atmosfera de concediu si distractie a verii.

Iti prezentam mai jos cateva sugestii pentru stilul tau de vara.


Nu ai nevoie de ore in sir petrecute in fata oglinzii. Coafurile de vara, cu cat sunt mai simple si mai naturale, cu atat sunt mai sexy.


Coada prinsa la spate... dar altfel


Banala coada la spate este atat de comoda, incat pur si simplu nu o poti trece cu vederea. Dar pentru a-i oferi ceva in plus, foloseste mici trucuri.

Unul dintre ele este sa-ti prinzi coada din loc in loc cu elastice colorate, astfel incat sa fie sectionata in cateva parti.

Daca este usor rasucita si dezordonata, obtii rapid un stil lejer si estival.

Acest truc poate fi pus in practica de cele care au parul lung. Pentru parul mediu, esarfele colorate prinse deasupra elasticului si lasate sa atarne sunt o solutie pentru imbogatirea unei cozi simple.
(sursa foto: styleandfocuspr.blogspot.com)


Impletituri de vara


Parul impletit este intotdeauna vedeta pe timpul verii. Cozile impletite amintesc de spicele de grau si de zilele fierbinti de vara.

Pentru un look copilaros, alege doua codite impletite. Nu iti face griji pentru firele rebele care ies din cozile tale. Acestea ofera un aer rebel si libertin.


Banda din par impletit, care sa iti incadreze chipul, este ideala atat pentru zi, cat si pentru evenimentele de seara.

De asemenea, coada impletita este o coafura perfecta pentru plaja. Este comoda si iti protejeaza parul de razele ultraviolete. (sursa foto: people.com)


Onduleuri pentru plaja



Coafurile pentru plaja sunt usor dezordonate, ceea ce le ofera un aer foarte sexy.

Onduleurile ravasite sunt cele care iti ofera un look de sirena, tocmai iesita din apa. Poti obtine extrem de simplu un astfel de efect, chiar pe plaja.

Aplica pe parul umed un balsam leave in, imparte-ti parul in doua cozi, pe care sa le rasucesti si sa le prinzi cu doua clame.

Cat timp stai pe plaja la soare, parul tau se usuca, iar onduleurile vor fi perfecte cand vei desface cele doua cocuri.

(sursa foto: cosmopolitan.com)

Esarfe si bentite, in ton cu vara



Esarfele si bentitele
in culorile verii, asortate cu tinuta si cu un par sanatos si stralucitor, iti pot transforma complet look-ul.

Alege-le pe cele din materiale textile vaporoase, precum matase sau satin, cu imprimeuri in culori deschise, luminoase, de vara.

O solutie simpla este bentita lata, acoperita cu material textil, care imita perfect esarfa.

Este usor de folosit si, spre deosebire de o esarfa, se fixeaza foarte bine pe cap si nu vei fi nevoita sa o asezi tot timpul.
(sursa foto: cosmopolitan.com)


Cocuri lejere



In zilele caniculare, nimic nu este mai neplacut decat parul care ti se lipeste de piele si nu iti da voie sa te racoresti. Rezolva simplu si cu stil aceasta problema.

Solutia este cocul. Fie ca ai parul mediu sau lung, un coc usor dezordonat te ajuta sa treci mai usor peste zilele fierbinti si iti ofera in acelasi timp un look de vara si de concediu.

Rasuceste-ti parul si prinde-l la spate sau intr-o parte, cu o clama, un cos sau un ac pentru par.

Cocurile texturate sunt la fel de usor de obtinut. Aplica pe parul umed putina spuma pentru par, maseaza, usuca-l, apoi prinde-l la spate in coc. (sursa foto:  styleandfocuspr.blogspot.com)
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă