Vei părea mai tânără
Părul mult prea lung are un dezavantaj major, în special odată cu trecerea anilor: te poate face să pari mai în vârstă decât ești. Iar motivul este acela că lungimea părului pare să tragă vizual trăsăturile în jos, ceea ce accentuează efectele îmbătrânirii. De asemenea, structura părului se schimbă atunci când îmbătrânim, firele devenind mai aspre, mai uscate, lipsite de strălucire, iar părul se rărește treptat. De aceea sunt șanse destul de mici ca părul tău lung să fie la fel de strălucitor și de sănătos ca la 20 de ani. O tunsoare scurtă îți pune trăsăturile în evidență și are un efect vizual de lifting asupra chipului. Fie că alegi un bob sau o tunsoare pixie, în mod sigur nu vei regreta.
Îți vei îmbunătăți postura
Părul lung este ca o povară pe umerii tăi, la propriu. Pentru că te-ai obișnuit cu el, nu îl percepi astfel, dar părul adaugă un plus de greutate care te face să îți apleci capul mai mult și să ai o postură incorectă.
Abia după ce renunți la părul tău lung vei descoperi acea senzație de ușurare, ca și cum o povoară ți-a fost ridicată de pe umeri. Poți reduce apariția ridurilor
De câte ori nu ți s-a întâmplat să te concentrezi mai mult și să ai o privire încruntată atunci când părul îți vine în ochi? Acest lucru duce în timp la apariția ridurilor de expresie, iar părul lung purtat în stiluri ceva mai haotice ar putea fi responsabil. Un breton prea lung, șuvițele inegale care îți încadrează chipul sau buclele rebele care îți acoperă frecvent fața te obligă să te încruntezi mai mult decât ar trebui. Optează pentru o tunsoare scurtă care îți eliberează chipul și îți oferă în același timp expresii mult mai relaxate.
Vei avea un look modern
Indiferent de vârstă, părul lung, fără o formă bine definită, poate să creeze impresia unui look învechit și demodat. Dar dacă optezi pentru tunsori scurte care sunt tendințe sau cele moderne care ți se potrivesc cel mai bine în funcție de forma feței și structura părului tău, vei arăta precum un style icon! Caută pe site-urile de socializare precum Instagram sau Pinterest tunsori care îți plac și urmărește vedetele care au aceeași vârstă pentru a descoperi ce tipuri de tunsori aleg.
Îți va fi mai simplu astfel să găsești look-ul ideal pentru tine.Este mai ușor de întreținut
Nu-i așa că durează o veșnicie să-ți aranjezi părul în fiecare dimineață și durează o veșnicie să te speli pe cap și să te usuci? Părul lung este dificil de întreținut și îți poate consuma mult timp. Iar dacă este creț sau ondulat în mod natural și nu îl poți usca cu foehnul, tot procesul durează și mai mult. De asemenea, vopsirea sau coafarea unui păr lung poate fi extrem de chinuitoare, fiind necesare ore în șir petrecute la salon. Tocmai de aceea părul scurt este o alegere bună dacă ești foarte ocupată și nu ai timp de irosit îngrijindu-ți părul. Nu doar că se usucă rapid, dar părul scurt este mult mai ușor de coafat, iar dimineața vei fi gata în câteva minute.
Vei economisi bani
Părul scurt nu necesită nici atât de multă atenție precum părul lung, dar nici la fel de multe produse. Iar toate acestea înseamnă o economie la bugetul tău.
O sticlă de șampon îți va ajunge mult mai mult timp, o singură cutie cu vopsea îți este de ajuns și poți renunța la produse precum ser pentru vârfuri sau mască pentru repararea părului degradat. Dar pentru că se poate îngrășa mai repede decât părul lung, pentru că sebumul de la rădăcini ajunge mult mai repede pe toate lungimea părului, probabil va fi necesar să te speli mai des pe cap.Vei avea un păr mai sănătos
Un păr scurt înseamnă mai puține vârfuri degradate și, prin urmare, o podoabă capilară cu aspect sănătos și strălucitor. Vârfurile sunt cele care se degradează de obicei, fiind cele mai "bătrâne" zone ale părului. Dar atunci când te tunzi scurt și întreții o astfel de tunsoare, vârfurile nu au timp să se despice și să se rupă.