Îl folosim pentru preparate culinare, pe post de dressing pentru salate, dar este utilizat și în tratamentele de înfrumusețare, în special pentru îngrijirea părului.
Are numeroase întrebuințări și este considerat un remediu pentru diverse probleme. Dar este cu adevărat eficient pentru îngrijirea părului? Studiile efectuate de-a lungul timpului au dovedit că acest ingredient banal din bucătărie are efecte benefice pentru păr.
Pentru cei care se confruntă cu mătreață, mâncărimi la nivelul scalpului sau păr degradat, oțetul din mere ar putea fi un remediu natural excelent.
De ce să folosești oțetul de mere pentru păr?
Există mai multe argumente care justifică utilizarea oțetului de mere în tratamentele pentru păr. Iată câteva dintre acestea:
Reglează pH-ul
În primul rând, oțetul din mere este o substanță acidă, conținând cantități mari de acid acetic. Iar părul lipsit de strălucire, care este fragil și se rupe tinde să aibă un pH ridicat, find astfel alcalin.
Substanțele acide, așa cum este oțetul de mere, ajută la scăderea pH-ului, oferindu-i părului mediul necesar pentru a fi sănătos și strălucitor.Este antimicrobian
Oțetul de mere este folosit în gospodării și pe post de dezinfectant, în locul substanțele nocive de curățenie din comerț. Iar această proprietate îl face excelent pentru a reduce bacteriile și ciupercile care se pot dezvolta la nivelul scalpului, provocând probleme de sănătate așa cum sunt infecții sau mâncărimi ale pielii capului.
Conține vitamine și minerale
Oțetul de mere conține vitaminele C și B, dar și alfa-hidroxiacid, care ajută la exfolierea scalpului și îndepărtarea celulelor moarte care pot sufoca foliculii de păr. Are și un efect antiinflamator, ceea ce ajută în tratarea mătreții.
Cum să folosești oțetul de mere pentru păr?
Este foarte simplu să incluzi oțetul de mere în ritualul de îngrijire a părului. Amestecă două, trei linguri de oțet de mere în câțiva litri de apă.
După ce te-ai spălat pe cap și ai folosit balsam, clătește-ți părul cu amestecul de apă și oțet, masând delicat scalpul. Lasă-l să acționeze timp de câteva minute, apoi clătește cu apă curată. Poți adăuga câteva picături de ulei esențial în amestecul de apă și oțet, dacă nu îți place mirosul oțetului. Mirosul va fi eliminat după clătirea părului cu apă din abundență.Folosește acest tratament de câteva ori pe săptămână. Poți crește treptat cantitatea de oțet adăugată în apă, dar nu ar trebui să depășești mai mult de cinci linguri.
Măsuri de siguranță pentru folosirea oțetului de mere pentru păr
Tratamentul cu oțet de mere te poate ajuta să-i redai strălucirea și frumusețea părului tău. Dar dacă nu ai grijă, poți face mai mult rău decât bine. În cazul în care problemele scalpului se agravează în loc să se amelioreze, întrerupe folosirea oțetului de mere sau scade cantitatea de oțet pe care o adaugi în apă.
De asmenea, poți reduce frecvența cu care folosești tratamentul.Oțetul conține acid acetic, o substanță cu efect caustic, ceea ce înseamnă că poate irita sau arde pielea. Diluează întotdeauna oțetul înainte de a-l aplica pe piele. Dacă amestecul cu oțet de mere și apă este prea concentrat, adaugă mai multă apă.
Un alt aspect important atunci când foloseşti oţetul de mere pentru păr este să eviţi contactul cu ochii. Dacă îți intră apă cu oțet în ochi, clătește imediat cu apă curată din abundență.
Deși este un remediu popular, studiile au demonstrat că oțetul de mere are cu adevărat efecte benefice pentru păr. Potrivit unui studiu realizat în anul 2014, majoritatea șampoanelor din comerț au un efect alcalin asupra părului, ceea ce contribuie la uscarea, degradarea și ruperea părului. Studiul a descoperit că șampoanele nu au capacitatea de a regla pH-ul și tind să fie alcaline.
Fiind o substanță acidă, oțetul de mere poate ajuta la reglarea pH-ului, ceea ce întărește firul de păr, îi oferă strălucire și îl face mai mătăsos.Și efectele antimicrobiene ale oțetului de mere au fost dovedite științific. Acest ingredient ieftin din bucătăriile noastre poate elimina ciupercile și bacteriile care se dezvoltă excesiv la nivelul scalpului, prevenind senzația de prurit și alte probleme de sănătate ale pielii cauzate de microorganisme.
Posteaza comentariu