8 metode simple de a ondula părul lung

Buclele voluminoase și strălucitoare sunt cea mai simplă metodă de a obține un look glamour. Iar dacă părul tău drept în mod natural, există modalități simple în care poți obține acele onduleuri perfecte.

Părul lung este cel mai dificil de ondulat, pentru că durează o veșnicie să ondulezi fiecare șuviță în parte folosind ondulatorul. Dar tutorialele de pe YouTube te ajută să pui în practică tehnici simple de ondulare, care durează numai câteva minute. Iată cum să-ți ondulezi rapid părul lung:

Păr ondulat cu placa

În numai trei minute poți avea bucle lejere, perfecte pentru un look de zi. Iar pentru a le realiza nici măcar nu ai nevoie de un ondulator, ci poți folosi placa de păr. Tot ce trebuie să faci este să răsucești fiecare șuviță pe placă și să tragi cu grijă, pentru a obține onduleuri definite în zona vârfurilor. Descoperă în tutorialul de mai jos cum să procedezi:





Onduleuri realizate cu o șosetă

Dacă vrei să eviți efectele nocive ale temperaturii ridicate asupra părului tău, atunci acest tutorial este exact ce-ți trebuie. Un coc realizat cu ajutorul unei șosete îți va oferi bucle superbe, fără să ai nevoie de ondulator sau placă de păr.

Singura condiție pentru a obține buclele este să dormi peste noapte cu cocul, iar dimineață te vei trezi gata coafată! Învață din acest tutorial cum să-ți faci bucle peste noapte, cu o șosetă:





Părul ondulat în coadă

Acesta este un truc genial, care te va ajuta să-ți ondulezi părul rapid folosind ondulatorul de păr. Tot ce trebuie să faci este să-ți prinzi părul într-o coadă înaltă, apoi să împarți coada în două secțiuni și să ondulezi șuvițele din fiecare secțiune de păr. În numai câteva minute vei avea bucle uimitoare. Desprinde părul și pulverizează puțin spray fixativ pe bucle pentru a rezista întreaga zi.





Păr ondulat șuviță cu șuviță

Dacă ți-ai dorit întotdeauna acele bucle masive, voluminoase și perfect definite pe care le au vedetele, atunci trebuie să încerci trucurile oferite în acest tutorial. Metoda de separare a părului în secțiuni și ondularea fiecărei șuvițe în parte îți permite să ondulezi corect tot părul, iar rezultatul va fi impecabil.







Bucle mari, cu ondulator subțire

Probabil ai auzit des că îți trebuie un ondulator cu diametru mare pentru bucle masive și unul cu diametru mic pentru bucle mai mici și bine definite. Dar nu trebuie neapărat să fie așa. Acest tutorial demonstrează că poți avea bucle voluminoase chiar și cu ajutorul unui ondulator subțire. Secretul este să înfășori șuvițe mai groase în jurul ondulatorului subțire. Iată cum să procedezi:





Onduleuri pentru mai mult volum

Unul dintre beneficiile oferite de bucle este volumul impresionant pe care îl poate avea părul tău după ondulare. Poți să obții bucle voluminoase folosind numai placa de păr, iar tot procesul durează cinci minute. Învață din acest tutorial cum să procedezi:





Bucle cu role flexibile

Acordă câteva minute părului tău înainte de culcare, iar dimineața vei avea bucle de invidiat. Te ajută în acest sens rolele flexibile, pe care să le aplici pe părul proaspăt spălat, puțin umed.

Înainte de a prinde rolele în păr, aplică un balsam leave in care îți va hidrata părul și îi va oferi mai multă strălucire.




Direcție alternantă

Alternând direcția în care înfășori șuvițele pe ondulator vrei reuși să obții mai mult volum și să ondulezi perfect chiar și cel mai drept și aspru păr. Forma buclelor diferă mult în funcție de stilul în care înfășori suvițele pe ondulator. Iată cum să alternezi corect:

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă