7 motive pentru care părul tău crește greu

Probabil că te-ai confruntat și tu cu senzația că părul tău nu mai crește. Dar chiar se poate opri sau este doar o impresie? Află ce să faci dacă părul crește greu
În realitate, părul nu se oprește niciodată din creștere, dar sunt anumiți factori care îi încetinesc ritmul de creștere. Iată care sunt aceștia:

Nu te tunzi la timp

"Unele femei încearcă să aibă părul lung și evită să se tundă, dar cu toate acestea părul pare să nu mai crească", declară haistilistul Shab Aghajani pentru stylecaster.com. "Cu toții avem o lungime maximă la care părul poate ajunge. Din acel moment, firele de păr încep pur și simplu să se rupă, în loc să rămână puternice și rezistente. Până nu schimbi obiceiurile de îngrijire și produsele pe care le folosești, nimic nu se va schimba. Taie vârfurile degradate, folosește protecție termică, dar și măști sau tratamente care îți hrănesc părul", este de părere specialistul. 

Moștenirea genetică

Cu toții avem propriul ciclu de creștere a părului, care presupune creșterea firelor de păr până la o anumită lungime. Este lungimea maximă pe care părul o poate atinge fără să fie tăiat sau fără să se degradeze.
"Acest lucru nu înseamnă că părul încetează să mai crească după ce atinge o anumită lungime, ci după ce trece o anumită perioadă de timp. Faza de creștere este determinată genetic și durează în mod obișnuit între doi și șase ani", declară medicul James C. Marotta.

Vârsta

Înaintarea în vârstă aduce numeroase schimbări la nivelul organismului, inclusiv la nivelul părului. Pe măsură ce îmbătrânim, părul poate deveni mai fragil. Anii de folosire a aparatelor de coafare sau procesele de vopsire și decolorare îl degradează puternic. "Studiile au arătat că biologia părului se poate schimba odată cu vârsta, iar durata fazei de creștere a părului se scurtează. Iar acest lucru înseamnă că durata de viață a unui fir de păr va fi mai scurtă, ceea ce va face părul să devină mai rar și mai scurt. De exemplu, dacă ai o perioadă de creștere a părului, numită fază anagenă, de cinci ani, un singur fir de păr va continua să crească timp de cinci ani înainte de a intra în faza de repaus.
Dar odată cu înaintarea în vârstă, fază anagenă se scurtează, ceea ce înseamnă că un fir de păr va intra mai repede în etapa de repaos, pentru ca ulterior să cadă și să facă loc unui fir nou și, evident, mai scurt
", explică medicul. "În afara acestui proces, producția de sebum la nivelul scalpului scade după vârsta de 45 de ani, ceea ce face ca părul să fie deshidratat și aspru, fiind predispus la degradare și rupere", mai spune specialistul.

Ruperea

Senzația că părul tău nu mai crește poate fi dată nu de faptul că a încetat într-adevăr să crească, ci de faptul că se rupe odată ce a ajuns la o anumită lungime. Spălatul pe cap, uscarea cu foehnul, coafarea sau decolorarea părului pot duce la despicarea vârfurilor și apoi la rupere. Bruscarea părului, folosirea elasticelor și perierea frecventă a părului provoacă degradarea vârfurilor. Decolorarea și alte procedee chimice afectează structura părului, ceea ce provoacă pierderea elasticității și a rezistenței firelor.
"Din moment ce părul crește cu aproximativ 1,3 cm pe lună, dacă se rupe cu aceeași rată, vei observa că nu mai crește sau crește foarte puțin", este de părere Dr. Marotta.

Probleme de sănătate

Poate fi foarte stresant să te confrunți cu senzația că părul nu mai crește. Este recomandat să mergi la medic, pentru a elimina de pe lista motivelor anumite probleme de sănătate care afectează creșterea părului, așa cum sunt alergiile, dermatitele, dezechilibrele hormonale precum hipertiroidism sau alte afecțiuni. Cea mai frecventă cauză pentru rărirea părului în cazul femeilor este o afecțiune ereditară numită alopecie androgentică. În acest caz, părul devine tot mai rar, crește greu, iar firele sunt aspre și uscate.

Lipsa unor vitamine și minerale din organism

"Este important să ai niveluri adecvate de fier, zinc și vitamina B12 pentru ca părul să fie sănătos și să crească normal", spune specialistul. "Cantități adecvate de fier și proteine sunt necesare pentru ca părul să fie puternic și să nu se rupă.
Lipsa fierului face ca firul de păr să iasă din faza de creștere și să cadă prematur. Și glanda tiroidă hiper sau hipo activă are un efect negativ asupra creșterii părului", adaugă medicul.

Afecțiuni ale scalpului

Problemele la nivelul scalpului provoacă inflamație, ceea ce face dificilă creșterea părului. Dermatita seboreică (mătreața), psoriazisul și infecțiile fungice sunt afecțiuni ale scalpului care pot duce la căderea părului.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Veronica pe 20 Apr 2020, 11:45
    Stagnarea cresteri parului

    Ce pot face sa imi creasca părul care este foarte uscat si niciodată nu creste

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod