Descoperă șapte coafuri pe care să le realizezi numai cu agrafe.
1. Pentru a copia acest look șic, texturează-ți părul cu un spray special, apoi ondulează-l ca să obții bucle cu un aspect retro. Fă-ți o cărare perfect dreaptă pe mijloc și netezește părul de o parte și cealalta a cărării folosind o periuță de dinți pulverizată cu spray fixativ. Dă părul după urechi și fixează în dreptul tâmplelor cu câte trei agrafe cu model interesant, așa cum sunt unele cu perle.
2. O astfel de coafură este în același timp elegantă, dar și relaxată. Ondulează lejer părul, alternând direcția de buclelor. Pulverizează apoi puțin spray fixativ pentru a netezi părul în creștet.
Dă-ți părul după urechi și prinde agrafe în formă de X la spate, pentru a forma o linie de la o ureche la cealaltă. Folosește agrafe cu model interesant, așa cum sunt unele decorate cu cristale.3. Acest stil este perfect pentru o ocazie specială, fiind una dintre cele mai simple coafure elegante pe care le poți realiza singură, acasă. Este perfectă pentru părul drept, iar dacă părul tău nu este drept în mod natural, folosește o placă de păr. Trage tot părul pe o parte și aplică puțină ceară pe partea rămasă liberă pentru a fixa părul. Aplică apoi agrafe orizontal, în linie dreaptă, începând de la ureche și până la ceafă.
4. Cea mai simplă metodă de a transforma un coc înalt, banal, într-o coafură deosebită este aceea de a folosi agrafe decorative, iar cele cu perle sunt alegerea perfectă.
Prinde părul într-o coadă înaltă, folosind un elastic subțire. Răcește coada în jurul bazei sale și fixează vârful sub elastic, astfel încât să nu fie vizibil. Înfige apoi agrafe cu perle pentru a accesoriza cocul. Rezultatul este o coafură pe cât de simplu de realizat, pe atât de interesantă. 5. Dacă nu vrei să porți agrafele în stil clasic, atunci poți încerca această variantă inedită. Este o coafură statement foarte ușor de realizat, care va atrage toate privirile, fiind o alegere bună pentru o petrecere. Trasează o cărare dreaptă pe mijloc, aplică puțină ceară în palme și apoi netezește părul cu mâinile. Realizează cu ajutorul agrafelor modele în forma literei C de o parte și cealalta a cărării.
Aplică agrafele cu partea ondulată în jos, pentru o mai bună stabilitate.6. În zilele caniculare, ultimul lucru pe care ți-l dorești este ca părul să ți se lipească de față. Acesta este motivul pentru care o coafură ușor de realizat, ce te ajută să ții părul departe de față, este alegerea ideală. Trage tot părul pe o parte, aplică puțină ceară sau spray fixativ și netezește-l cu o periuță. Fixează apoi folosind agrafe decorative, așezate sub formă de semilună.
7. Te-ai plictisit de coafurile împletite clasice și îți dorești ceva care să se potrivească pentru vară? Atunci poți încerca acest look inedit. Este un stil ideal pentru părul creț, care are deja textura și volumul necesare.
Separă două secțiuni de păr pe orizontală, una în creștet și cealaltă la ceafă. Prinde partea de sus cu un eslatic, apoi trasează cărări și impletește-ți părul în cozi lipite de scalp, începând de la ceafă către creștet. Fixează fiecare capăt de împletitură cu agrafe. După ce ai împletit toată zona, decorează cu agrafe în nuanțe metalice, dispuse în formă X.
Posteaza comentariu