7 coafuri care te fac să pari mai slabă

Nu doar hainele te pot ajuta să pari mai suplă, ci și coafura pe care o alegi. Descoperă câteva tunsori și coafuri care îți alungesc trăsăturile


Breton pe o parte

Dacă bretonul gros și drept adaugă volum, un breton pe o parte are un efect opus, ajutându-te să pari mai slabă. Creează un efect de alungire, fiind varianta de breton ideală pentru femeile cu fața rotundă. Arată bine atât pe părul lung, cât și pe părul mai scurt.





Lob franjurat

Lobul este o variantă puțin mai lungă a coafurii bob care a devenit extrem de populară în ultimii ani. Iar motivul este unul simplu: reușește să ofere un efect de alungire, ceea ce le avantajează pe femeile cu fața ovală sau rotundă, cel mai des întâlnite forme.
Atunci când alegi un astfel de lob trebuie să ai grija ca părul să depășească cu câțiva centimetri nivelul bărbiei, dar fără să atingă umerii. Spațiul lăsat liber dintre păr și umeri va crea impresia unui gât alungit și a unui chip subțiat.



Cărarea adâncă pe o parte

Este o alternativă pentru bretonul pe o parte, dar fără să fii nevoită să-ți tai părul. Vei obține același efect de alungire fără să te tunzi.
Buclele lejere adaugă volum în partea de jos, ceea ce echilibrează un chip rotund.



Șuvițe lungi în scări

Ideea acestei tunsori este de a-ți încadra delicat chipul, evitând astfel liniile stricte care pot accentua volumul unei fețe rotunde. Șuvițele care încadrează fața sunt tunse în scări lungi.


Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă