De fiecare dată când se schimbă anotimpul este ceva care ne îndeamnă să facem o schimbare de look, fie că este una subtilă sau una radicală.
Culoarea părului este de obicei schimbarea la care apelăm și există și un motiv bine întemeiat. După lunile de vară în care ne-am relaxat la soare și ne-am răcorit în mare sau piscină, efectele asupra părului sunt cât se poate de vizibile. Razele UV, apa sărată sau apa cu clor sunt responsabile pentru uscarea excesivă a părului, deteriorarea lui și estomparea culorii.
Culoarea părului este de obicei schimbarea la care apelăm și există și un motiv bine întemeiat. După lunile de vară în care ne-am relaxat la soare și ne-am răcorit în mare sau piscină, efectele asupra părului sunt cât se poate de vizibile. Razele UV, apa sărată sau apa cu clor sunt responsabile pentru uscarea excesivă a părului, deteriorarea lui și estomparea culorii.
Citește și: 25 de femei curajoase care au încercat culori de păr îndrăznețe. Arată spectaculos!
De aceea, primul lucru de care ai nevoie când te întorci din vacanță la finalul verii este o programare la salon. Pentru toamna 2021 se anunță trenduri interesante și nonconformiste în materie de colorarea părului.
De la păr în stil Cruella de Vil, la stilul tie dye pentru vârfuri sau tonuri precum bleu cenușiu, vor fi o mulțime de tendințe neobișnuite pentru acest sezon, pe lângă cele clasice.Iată ce culori de păr sunt în tendițe pentru toamna 2021:
Șuvite deschise „babylights”
Cunoscute și ca „babylights”, aceste șuvițe subțiri, decolorate subtil, oferă luminozitate chipului și creează dimensiune la nivelul părului. Pot fi realizate pe orice culoare a părului adăugând tonuri mai deschise plasate strategic, în special în zona feței. Indiferent care este culoarea părului tău, șuvițele babylights vor reuși să creeze un efect de luminozitate și dimensiune pentru că atrag lumina.
Blond cu rădăcini închise la culoare
Numeroase vedete au adoptat deja acest stil, care presupune colorarea rădăcinilor într-o nuanță închisă, apoi trecerea treptată la un ton natural de blond pe lungime.
Este un stil care oferă numeroase avantaje. În primul rând, este ușor de întreținut pentru că nu va fi nevoie să vopsești atât de des rădăcinile. Pe de altă parte, tonurile mai închise la rădăcină și mai deschise pe lungime creează iluzia unui păr mult mai des și voluminos.Blond cremos
Tonurile calde de blond au parte de o revenire în forță în acest sezon. Dar pentru a arăta întotdeauna excelent, este esențial să îngrijești corect părul blond. Are nevoie de multă atenție și hidratare intensă. Folosește șampon și balsam hidratante și aplică o mască nutritivă cel puțin o dată pe săptămână. În urma procesului de decolorare, părul devine mult mai uscat, casant și fragil, astfel că își va pierde strălucirea dacă nu este îngrijit corect.
Cupru
Nnuanțele de cupru revin destul de des în trend, în special toamna.
Iar în acest sezon sunt în tendințe tonurile intense de roșcat cupru, precum și cele care amintesc de roșcatul natural. Aceste nuanțe sunt ideale pentru pielea deschisă la culoare, iar pentru a adăuga un plus de luminozitate este ideal să asociezi cu unele șuvițe în tonuri mai deschise. Alegerea nuanței ideale de roșcat cupru este deosebit de importantă, pentru că trebuie să fie „compatibilă” cu tonul pielii tale. Cere sfatul hairstilistului pentru a face alegerea potrivită.Vârfuri colorate
Tehnica dip dye s-a transformat sezonul acesta în tip dye. Ce înseamnă acest lucru? Dacă prima variantă presupune înmuierea părului în vopsea până la jumătatea lungimii sale, tip dye înseamnă colorarea vârfurilor, pe o lungime de numai câțiva centimetri.
Este un trend care îți oferă poisibilitatea de a încerca numeroase culori, fără teama că ai putea să-ți deteriorezi părul în urma decolorării. Vei tunde oricum vârfurile, pentru a-ți menține părul sănătos, deci nu riști nimic dacă faci experimente de culoare pe ele.
Posteaza comentariu