5 cocuri lejere pe care să ţi le faci în această vară

Părul prins în cocuri foarte lejere se numără printre tendinţele importante ale acestui an, iar vara este sezonul perfect pentru ele.

Descoperă 5 cocuri uşor de realizat.

Jumătate prins, jumătate liber

Acesta este cocul vedetă al acestui an şi una dintre alegerile preferate de staruri. Tot ce trebuie să faci este să-ţi separi părul în două secţiuni, de la o ureche la cealaltă şi să prinzi secţiunea din creştet într-o coadă lejeră. Înfăşoară apoi coada în jurul basei sale şi fixează vârful sub elastic. Vei obţine o coafură lejeră şi modernă, ideală pentru ţinutele casual de vară.


Cocul cu eşarfă

Inspirat din stilul anilor '70, acest tip de coc realizat cu ajutorul unei eşarfe se potriveşte de minune cu ţinutele tale din vacanţă. Este foarte simplu de realizat şi are şi alte câteva avantaje majore.
În primul rând, oferă iluzia unui păr voluminos, fiind perfect în cazul în care ai părul subţire sau rar. De asemenea, este ideal pentru a-ţi proteja părul de razele soarelui atunci când stai la plajă.



Cocul răvăşit, la spate

Un alt tip de coc foarte lejer este cocul plasat la spate, realizat într-o manieră răvăşită. Tot ce trebuie să faci este să-şi răsuceşti părul într-o spirală la spate pe care să o fixezi cu ajutorul agrafelor. Poţi lăsa câteva şuviţe libere care să-ţi încadreze chipul şi care să armonizeze perfect acest tip de coafură cu aspect relaxat.



Cocul înalt

Cocul acela simplu, pe care îl faci în câteva secunde înainte de a intra sub duş este acum ideal pentru a fi purtat cu mândrie pe stradă şi chiar la petreceri. Prinde părul, fără să-l netezeşti, într-o coadă înaltă.
Răsuceşte apoi coada şi fixează vârful sub elastic. În mai puţin de un minut ai obţinut o coafură modernă şi chiar sexy.



Nodul de păr

Un astfel de coc poate fi realizat foarte uşor imediat după ce te-ai spălat pe cap şi nu ai timp să-ţi usuci părul sau să-ţi faci o coafură elaborată. Netezeşte-ţi părul cu un pieptene des şi prinde-l cu un elastic într-o coadă înaltă, dar fără a trece la final toată coada prin elastic. Lasă un nod de câţiva centimetri înălţime şi înfăşoară vârful cozii în jurul bazei cocului.
Fixează cu agrafe şi pulverizează puţin spray fixativ pe o periuţă de dinţi cu care să netezeşti apoi firele de păr rebele. Este o variantă de coafură care se potriveşte chiar şi cu ţinutele elegante pentru petrecerile din această vară.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă