20 de tunsori bob pentru părul creț și ondulat

Poate cel mai enervant lucru la părul creț este în același timp și cel mai bun lucru: este un păr într-o continuă schimbare. Nicio zi nu este ca alta, iar în fiecare dimineață nu știi la ce să te aștepți de la părul tău.
Însă atunci când alegi o tunsoare scurtă, așa cum este bobul, rezultatul este o coafură versatilă și dinamică. Poate de aceea rețelele de socializare sunt pline de fashioniste și staruri care au ales tunsoarea bob pentru părul creț.

Fie că vrei un bob scurt sau unul mai lung (cunoscut ca lob), fie că vrei să încerci un look cu breton sau șuvițe care îți încadrează chipul, există foarte multe stiluri din care poți alege pentru un bob creț sau ondulat.

Bob texturat


Un bob scurt este alegerea perfectă pentru un păr texturat, foarte creț. Părul tău se va coafa singur și nu va trebui să petreci prea mult timp încercând să-l aranjezi.
Este o opțiune bună pentru părul creț, cu bucle mici.

Bob în stil Hollywood


Dacă ai bucle mari și voluminoase în mod natural, atunci te poți lăuda că ești cu adevărat norocoasă. Ți se potrivește foarte bine o tunsoare bob în stil retro, specifică starurilor din epoca de aur a Hollywood-ului. 

Citește și: Tunsori cu breton pe o parte. 20 de idei din care să te inspiri

Bob creț cu breton drept


Tunsorile bob cu breton îți oferă un look modern și interesant, care poate fi amplificat atunci când optezi pentru un breton drept. Îndreaptă bretonul cu placa setată la o temperatură mai mică, astfel încât părul să-și păstreze o parte din textură.

Bob creț în stilul anilor '20


Este mai mult o coafură decât o tunsoare, pentru că onduleurile tale trebuie să aibă un aspect bine definit.
Vei avea nevoie de gel de păr sau un produs cu fixare puternică. În acest caz onduleurile sunt ordonate, dispuse vertical. Este un look perfect pentru un eveniment special.

Bob creț cu vârfuri drepte


Dacă nu ești adepta tunsorilor în scări, a părului filat și a șuvițelor inegale, atunci poți opta pentru un bob cu vârfuri perfect drepte. Are un aspect modern și cool, mai ales atunci când ajunge până la nivelul bărbiei. Folosește un spray pentru texturare pe bază de sare înainte de a-ți usca părul. Vei accentua aspectul brut al vârfurilor drepte.

Bob creț tuns în scări


Tunsorile de tip shag au revenit în tendințe anul acesta și se potrivesc excelent în cazul părului creț sau ondulat.
O tunsoare shaggy este relaxată și ușor de întreținut. 

Bob creț cu breton


Nu știi cum ai putea să aranjezi un breton creț? Cea mai simplă soluție este să înfășori suvițele pe deget pentru a le defini mai bine forma. După ce te-ai spălat pe cap, împarte bretonul în șuvițe și înfășoară fiecare șuviță pe deget pentru a crea onduleuri definite. După ce toate șuvițele sunt definite, lasă-ți părul să se usuce natural sau usucă bretonul cu un difuzor pentru a menține forma.

Bob creț cu cărare pe mijloc


Partea pe care alegi să-ți faci cărarea poate schimba complet aspectul tunsorii tale.
De aceea, înainte de a-ți face programarea la salon, trebuie să te decizi pe ce parte vrei cărarea. De asemenea, poți cere sfatul haistilistului tău. O cărare pe mijloc te avantajează pentru că poți schimba apoi cărarea pe ce parte vrei.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod