10 tunsori și coafuri pentru părul scurt care se poartă în acest sezon

Bobul foarte scurt, accesoriile pentru păr și influențele retro se numără printre trendurile majore pentru părul scurt în această toamnă.

Descoperă zece tunsori și coafuri pentru părul scurt care se poartă în toamna 2021:


Bob scurt


Bobul poate fi numit trendul deceniului. Est o tunsoare care devine tot mai scurtă, însă există atât de multe variante încât este imposibil să nu găsești stilul care ți se potrivește cel mai bine. Se poartă în special bobul franțuzesc, mai scurt la spate și cu vârfurile întoarse, precum cel purtat de actrița January Jones.

Citește și: 5 tipuri de paltoane și haine de iarnă care nu se demodează niciodată


Tunsori scurte cu breton


Bretonul nu este o noutate, revenind în tendințe cu regularitate de la un an la altul. În acest sezon sunt în tendințe bretoanele realizate pe părul creț sau ondulat, precum și bretonul lejer, de tip cortină, care este împărțit pe jumătate.

Tunsoarea shag scurtă


În esență, o tunsoare shag este ceva mai lungă, ajungând de obicei până la nivelul umerilor. Dar în acest sezon vom vedea tot mai des tunsori shag scurte, care reușesc să ofere mai mult volum și un look retro interesant.

Tunsori retro, în stilul anilor '90


Hairstiliștii celebrităților au prezis încă de la începutul acestui an că 2021 va fi dominat de stilul anilor '90. Bobul lung cu vârfurile întoarse în exterior, precum cel purtat de actrița Millie Bobby Brown este exemplul perfect de look retro.

Accesorii de păr


Nu există lungime sau tunsoare căreia să nu i se potrivească accesoriile pentru păr. Dar pe tunsorile scurte, accesoriile reușesc să ofere un farmec aparte și să adauge un plus de eleganță.
Clamele decorate cu perle sau cristale au un aspect rafinat și sunt perfecte pentru evenimente speciale.

Părul dat pe spate


Fie că ai ales o tunsoare bob, una shag sau chiar o tunsoare scurtă pixie, părul dat pe spate este cea mai simplă modalitate de a obține rapid o cofură sexy și elegantă. Este foarte simplu de realizat și se potrivește cu orice ținută elegantă, de seară.

Tunsoare mullet


Tunsoarea mullet este un alt stil retro care a revenit puternic în tendințe. Staruri precum Miley Cyrus și Maisie Williams au readus în trend acest look inspirat de anii '80 și '90. Părul tuns scurt în partea din față și mai lung la spate, precum și șuvițele inegale filate sunt elementele definitorii ale acestei tunsori.
 

Împletituri pe păr scurt


Cozile împletite nu se demodează niciodată și le poți include în coafurile tale chiar dacă ai o tunsoare mai scurtă, precum bob sau lob. Accentele împletite, precum cozile realizate la nivelul rădăcinilor, îți oferă o alură trendy și arată excelent pe părul scurt.

Tunsori scurte pentru păr texturat


Este momentul să pui în valoare textura naturală a părului tău, fie că este ușor ondulat sau foarte creț. Tunsorile scurte care reușesc să evidențieze buclele și onduleurile naturale sunt în tendințe de câțiva ani și se mențin în trend și sezonul acesta.
Un hairstilist priceput va reuși să îi dea o nouă viață părului tău printr-o tunsoare care să-i pună în valoare calitățile.

Accente de culoare


Un alt trend inspirat de anii '90 este cel al șuvițelor decolorate care încadrează chipul. Este vorba despre șuvițe groase decolorate, plasate de o parte și cealalta a feței. Acest truc simplu demonstrează că nu este necesar să îți schimbi radical culoarea părului pentru a obține un look nou și interesant.



Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă