Intervenții cu timp de vindecare de circa 2 săptămâni
Mărirea sânilor cu implanturi siliconice
Se realizează sub anestezie generală prin inserția de implanturi siliconice fie submuscular, fie subglandular, în funcție de necesitățile și dorințele pacientei. Este o intervenție cu durată de recuperare de circa 2 săptămâni, timp în care trebuie purtată o bustieră postoperatorie și trebuie evitat efortul fizic. Până la o lună după intervenție, pacienta trebuie să evite sporturile ce presupun mișcări ale brațelor.
Liposucția
Presupune îndepărtarea grăsimii din zonele cu depozite adipoase localizate, ce nu dispar după diete sau efectuarea de exerciții fizice. Nu este o metodă de slăbire, ci o modalitate de remodelare corporală, după ce pacienții au ajuns la o greutate stabilă, dar prezintă depozite adipoase “încăpățânate”, ce nu cedează la sport/dietă. Firele se îndepărtează la aproximativ 5-7 zile după operație, iar pacientii trebuie să poarte niște veșminte compresiv-elastice (ex. burtiere, pantalonași elastici, mânecuțe elastice, etc) în perioada postoperatorie.
Ridicarea sânilor (liftingul mamar)
Este recomandată persoanelor ce au “sânii lăsați” – fie din cauze congenitale, fie datorită pierderii în greutate, sau după sarcină și alăptat. Aceasta nu mărește sau micșorează sânii, ci le redă forma și aspectul estetic și reface suplețea decolteului. Chiar dacă pacientele nu percep durere, este necesară o perioadă de 14 zile de recuperare, după care se îndepartează firele și se vor relua treptat activitățile zilnice.
Posteaza comentariu