Henna este o alternativă utilă pentru vopselele care pot provoca reacții alergice, însă nu înseamnă că o poți aplica fără să te informezi cu atenție. Chair dacă este naturală se pot face greșeli atât în ceea ce privește modalitatea de aplicare, cât și rezultatele finale. Evită dezamăgirile parcurgând lista realizată de specialiști cu multă atenție. Vei fi pregătită pentru această experiență și vei realiza de ce ai nevoie înainte de a începe, cum trebuie să procedezi și la ce aspect ar trebui să te aștepți la final.
Iată ce trebuie să știi înainte de a te vopsi cu henna:
1. Este un tratament benefic pentru păr
Nu vei obține numai o culoare intensă, ci vopsirea cu henna îți va fortifica podoaba capilară, având un efect de regenerare. Henna este considerată o mască de păr pentru că îl recondiționează, făcând firele mai puternice, mai elastice și mai strălucitoare.
De asemenea, reface echilibrul pH-ului la nivelul scalpului, prevenind mătreața și ținând sub control dermatita seboreică.
2. Culoarea obținută este permanentă
Henna este clasificată drept un nuanțator permanent pentru podoaba capilară. Culoarea obținută are intensitatea maximă timp de 4-6 săptămâni, după care va începe să se estompeze treptat, dar nu va fi eliminată complet din păr. Numai rădăcinile crescute vor fi fără henna, încadrându-se astfel în categoria substanțelor care vopsesc părul pe termen lung.
Din acest motiv contează foarte mult să știi sigur că îți dorești o anumită culoare pentru o perioadă mai îndelungată. Dacă te răzgândești după 1-2 luni va fi destul de dificil să îți deschizi părul la culoare și poți avea parte de rezultate neașteptate, cum ar fi nuanțele de verde, portocaliu sau albastru.
Henna nu este alegerea ideală pentru tine dacă îți place să-ți faci șuvițe pentru că este posibil să ai nevoie de aproape un an până să reușești să obții rezultate bune cu această procedură după o vopsire cu henna.
3. Poate fi dificil de aplicat și pătează hainele, chiuveta sau podeaua
Nu este deloc plăcut să îți închipui că vei aplica foarte ușor henna, iar când începi să te confrunți cu textura dificil de manevrat sau cu petele greu de îndepărtat. După ce realizezi amestecul cu apă călduță henna va avea o culoare verzuie și o textură asemănătoare nămolului, așa că prima aplicare nu va fi deloc simplă. Din această cauză crește și riscul de a păta fruntea, chiuveta sau podeaua.
Pentru a preveni acest inconvenient este indicat să pui ziare mai vechi pe toată podeaua și să aplici un strat de cremă grasă pe linia frunții, pe urechi și pe gât pentru a preveni pigmentarea pielii prin crearea unei bariere.
De asemenea, poți opta și pentru aplicarea mixului de henna în cabina de duș, fiind mai ușor să limitezi astfel zona unde pot apărea pete, iar după aceea pot fi îndepărtate rapid.
4. Este nevoie de un timp de acțiune mai lung
În funcție de cât de intensă vrei să fie culoarea finală sau de proporția de păr alb va trebui să lași henna să acționeze un interval de 1-6 ore. Față de vopselele obișnuite vei avea nevoie de mai multă răbdare și poate fi dificil să porți o cască de duș în acest interval. Nu lăsa părul liber. Casca de duș îl menține umed și cald, prevenind petele răspândite prin toată casa.
5. Nu vei obține o culoare uniformă
Poate te gândeai că poți apela la această opțiune naturală pentru a uniformiza culoarea părului, mai ales dacă ai șuvițe și vrei să revii la un ton dominant. Din păcate așteptările tale nu vor fi realizate pentru că rădăcinile crescute sau părțile de păr mai deschise la culoare se vor putea observa în continuare după ce te-ai vopsit cu henna.
Este adevărat că probabil vor prelua o tentă mai închisă, dar discrepanțele de ton vor exista la fel ca și înainte.