Studiul AVON a fost realizat online pe un eșantion de peste 7.000 de respondenți de sex feminin, din mediul urban, cu vârsta peste 15 ani. După colectarea și analizarea datelor s-au evidențiat câteva aspecte interesante:
· 1 din 5 femei din România folosesc produse pentru îngrijirea tenului cel mult de 2 ori pe săptămână, în timp ce aproape 15% le folosesc doar în momentul în care simt că tenul lor are nevoie de îngrijire;
· Cele mai folosite produse de îngrijire a tenului folosite de către românce sunt demachiantul și crema de zi;
· 1 din 4 femei consideră sfatul medicului specialist important în alegerea produselor de îngrijire a tenului.
· Doar 10% dintre femei consideră că au riduri vizibile sau profunde;
· Cel mult 30% dintre femeile care folosesc cremă antirid o folosesc o dată pe zi, în timp ce 60% dintre respondente folosesc cremă antirid doar când simt că tenul lor are nevoie de îngrijire suplimentară.
Acestea sunt doar câteva dintre rezultatele studiului, care subliniază nevoia româncelor de a primi sfaturi profesioniste cu privire la îngrijirea corectă a tenului. Cunoașterea superficială a problemelor cu care se confruntă tenul lor (spre exemplu, doar 10% consideră că au riduri vizibile sau profunde, deși peste 48% dintre respondente au peste 30 de ani) și selectarea produselor de îngrijire fără criterii clare duc la aceeași concluzie: este nevoie de informații și sfaturi profesioniste despre îngrijirea corectă a tenului. Pentru a putea reuși în acest demers și a răspunde nevoii de informare și educare a femeilor, AVON Cosmetics colaborează cu medicul specialist dermatolog Dr. Oana Spânu.
Dr. Oana Spânu, medic specialist dermatolog, recomandă femeilor să aibă în fiecare zi un ritual corect de îngrijire: „Identificarea tipului de ten prin observarea nivelului de hidratare, a cantității de sebum și a imperfecțiunilor este primul pas pentru a avea o piele mereu impecabilă. În plus, este foarte important să alegem produse de îngrijire adaptate vârstei, tipului de ten și problemelor acestuia, urmând sfatul unui specialist.
Prevenția este iarăși importantă și trebuie începută de la o vârstă tânără, iar odată cu înaintarea în timp, folosirea unor creme antirid adaptate vârstei înseamnă suplinirea vitaminelor, mineralelor, a antioxidanților și a lipidelor a căror sinteză e diminuată de procesul de îmbătrânire. Pielea din jurul ochilor este fină, sensibilă și necesită aplicarea unor produse blânde, testate pentru alergii, cu principii active antirid, anticearcăne și de diminuare a edemelor.”
Avon are în portofoliul său de produse 4 game principale dedicate oricărui tip de ten și adaptate vârstei și specificului fiecărei nevoi: Anew, Solutions, Sun și Clearskin.