7 sfaturi de frumusețe absurde pe care specialiștii îți recomandă să le eviți

De la idei radicale până la lucruri riscante, experții îți dezvăluie cele mai absurde sfaturi de frumusețe pe care le-au auzit și cum să repari efectele negative în caz că le-ai urmat.
Cu siguranță este important să decoperi noi modalități pentru a arăta mereu bine, dar trebuie să te gândești atent atunci când primești sfaturi și să aproximezi șansele de a avea efecte secundare nedorite. 

 
Iată cele mai ciudate sfaturi auzite de experți și cum să repari deteriorarea cauzată de punerea lor în practică:

 
1. Arderea vârfurilor despicate

Te-ai gândit vreodată să ții o flacără în apropierea părului? Se pare că femeile sunt adesea sfătuite să „repare” vârfurile despicate prin împletirea părului și arderea vârfurilor cu ajutorul flăcării de la o lumânare. „Este periculos și ai putea să arzi o porțiune mult mai mare de păr decât intenționai. O soluție mai puțin riscantă este să folosești foehn-ul mai rar și să tai vârfurile la 6-8 săptămâni”, recomandă Sunnie Brook Jones, stilist Head&Shoulders.

 
2. Folosirea maionezei pentru prevenirea încrețirii părului

„Energia statică este cauzată de aerul uscat. Nu va fi deloc util dacă vii cu un borcan de maioneză și o întinzi pe șuvițe, cu excepția cazului în care îți dorești un păr lipit și îngrășat, cu un miros neplăcut”, explică Brook Jones.
Este mai util să folosești șampon și balsam pentru păr uscat. Acidul hialuronic este unul dintre ingredientele pe care ar trebui să le cauți pentru că reface volumul părului, îi dă strălucire și recondiționează scalpul.

 
3. Folosește nuanțe închise de fard de obraz

„Dacă nu vrei un look în stilul anilor ’80, nu ai de ce să folosești culori închise de fard de obraz. Te vor îmbătrâni, vor accentua ridurile și vei avea un aspect obosit. Dacă vrei să sculptezi pomeții fă o trecere subtilă între nuanțe, aplicând mai întâi un fard bronzant și apoi fard de obraz perlat, cu mișcări verticale”, recomandă Janeena Billera, makeup artist.

 
4. Gălbenușurile de ou deschid părul blond

„Ouăle crude nu sunt cel mai util tratament pentru părul blond pentru că îl vor îngrășa, reducând volumul. Am fost șocată când una dintre clientele mele a refuzat o mască de păr pentru că nu vroia să aibă părul lipit, dar nu avea nicio problemă cu ouăle sau maioneza, care sunt extrem de riscante dacă ai acnee”, povestește Kaitlin Corsaro, hairstylist din New Jersey.
Pentru a avea un păr blond cu aspect impecabil este recomandat să alegi măști de păr care conțin unt de shea sau ulei de argan, create special pentru părul degradat.

 
5. Protecția solară nu funcționează iarna

„Foarte des aud femeile spunând că nu au de ce să folosească protecție solară odată ce a trecut vara sau că nu o folosesc deloc pentru că pielea lor nu se arde. Realitatea este că trebuie să folosim protecție solară tot timpul anului deoarece expunerea la soare este principala cauză a ridurilor și a cancerului de piele. Razele soarelui nu se vor retrage în Florida după ce trece vara, așa că ia măsuri pentru a te proteja în fiecare anotimp”, recomandă Anna De La Cruz, makeup artist.

 
6. Creează impresia de bronz cu un fond de ten mai închis

„Nu vei păcăli pe nimeni dacă aplici un fond de ten într-o nuanță mai închisă. Culoarea prea închisă aplicată pe toată fața va da tenului un aspect tern.
Dacă vei continua cu un fard bronzant la fel de închis nu vei face decât să înrăutățești lucrurile, iar discrepanța dintre gât și față va fi evidentă. Mai bine mergi la salon pentru a obține un machiaj care accentuează pomeții în nuanțe de piersică sau de auriu”
, spune Billera.

 
7. Folosește fierul de călcat pentru a-ți îndrepta părul

Nu te grăbi să împrumuți un fier de călcat pentru această operațiune pentru că există un risc ridicat de ardere a părului! „Dacă vrei neapărat să încerci este obligatoriu să aplici un produs pentru protejarea părului împotriva căldurii. În caz contrar consecințele pot fi dramatice și te-ai putea trezi cu părul scurt pentru ceva timp”, spune John Sickles, hairstylist.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod