Iar aceste efecte nocive nu apar imediat după expunerea prelungită la soare, ci se văd peste ani. De exemplu, acele riduri fine, pete și pistrui pe care îi vezi acum în oglindă sunt cauzate de arsurile solare cu care te-ai confruntat încă din copilărie sau adolescență.
Vinovate sunt razele UV, care afectează structura ADN a celulelor pielii, provocând linii fine, riduri, pete pigmentare sau chiar cancer de piele.
Vestea bună este că poți face ceva pentru a reduce aceste efecte nocive ale soarelui. Atunci când începi să-ți protejezi pielea de soare, stopezi procesul de degradare și poți restaura sănătatea și frumusețea pielii.
Puține persoane știu că expunerea la soare este cumulativă, ceea ce înseamnă că fiecare clipă petrecută la soare se adaugă celorlalte momente în care ai stat în plin soare fără să te protejezi.
Imaginează-ți că pielea ta este un pahar, iar razele UV reprezintă apa. Cu cât stai mai mult la soare, cu atât paharul se umple mai repede. Iar cu cât paharul este mai plin, cu atât pielea este mai degradată, îmbătrânită și predispusă la apariția cancerului. Chiar dacă pielea ta se vindecă în urma unei arsuri solare, efectele în interiorul său rămân. Iată patru metode care te ajută să reduci petele și ridurile provocate de soare:
Pasul 1: Exfoliază corect
Principalul scop el exfolierii în acest caz este acela de a ilumina și uniformiza culoarea pielii și a scăpa de celulele moarte. Iar exfolierea chimică este cea mai bună variantă. Substanțele folosite pentru exfolierea chimică dizolvă celulele moarte de piele, spre deosebire de exfolierea mecanică ce presupune frecarea pielii cu un ingredient abraziv precum un scrub cu cafea.
Atunci când alegi un exfoliant chimic, optează pentru un produs care are o concentrație de acid glicolic de 5 până la 8 la sută.
Acidul glicolic este unui dintre cele mai eficiente și sigure ingrediente pentru exfolierea chimică, potrivit specialiștilor citați de womenshealthmag.com. Acidul glicolic va elimina straturile de celule moarte, inclusiv pe cele pigmentate care s-au acumulat de-a lungul anilor de expunere la soare.Pasul doi: Tratează petele
Pasul următor este cel de a te concentra asupra petelor închise la culoare, cunoscute drept hiperpigmentare. Alege un produs pentru decolorarea pielii care să conțină substanțe active precum hidrochinonă, în concentrație de două procente. Aplică de două ori pe zi pe zonele afectate de pete pentru a le estompa culoarea intensă. Vei reuși astfel să deschizi la culoare acele zone maronii, dar vei reduce și producția neuniformă de melanină, pigmentul care dă culoarea închisă.
Pasul 3: Folosește protecție solară
Folosește creme cu protecție solară în fiecare zi pentru a preveni accentuarea degradării pielii din cauza razelor UV. În mod ideal ar trebui să folosești o cremă care are SPF 30 și este special concepută pentru ten.
Poți folosi produse care conțin puțin pigment și uniformizează culoarea pielii asemenea unei creme BB. Pentru a beneficia la maximum de protecția solară oferită de crema ta, aplică cu 30 de minute înainte de a ieși din casă și reaplică cel puțin o dată la două ore dacă petreci timp în aer lliber, ești la piscină sau la plajă. Întreaga cantitate de loțiune de plajă cu SPF pe care ar trebui să o aplici pe întreg corpul atunci când faci plajă este de un pahar de shot plin.
Pasul 4: Folosește antioxidanți
Antioxidanții protejează pielea prevenind degradarea ADN-ului celular. În acest fel previn deteriorarea țesuturile de colagen și elastină care oferă suplețe și ferimitate pieleii. Combat radicalii liberi ce cauzează apariția ridurilor și lăsarea pielii, principalele semne ale îmbătrânirii premature provocate de expunerea la soare.
Folosește în fiecare seară, înainte de culcare, creme sau seruri care conțin antioxidanți. Substanțele active vor acționa peste noapte și îți vor oferi cele mai bune rezultate. Printre cei mai eficineți antioxidanți se numără vitamina C, polifenolii sau acidul ferulic.
Posteaza comentariu