Sunt fete pro-ana / pro-mia aici ?
-
0 0I-am trimis si eu ieri o scrisoare. EvaEva am cautat pe internet adresa sa vad unde e internata ... mi se pare dragutz centrul ala. Bine, asa pe site-ul lor doar n-o sa spuna ca e nashpa ... sper sa-i fie bine eu ma tot gandesc ca tre sa suporte accentul ala de englezoi si sa vb in alta limba cred ca e mai greu ... m-am uitat si la ce medici activeaza in centrul ala si aveau referintze bune dar din nou, e vb de "informatzii" puse pe internet. In fine. Sper sa nu fie o problema ca primeste doua scrisori -
-
salut fetele,
din cauza jobului nu pot sa intru atat de des pe cat mi-as dori. mi-a parut rau sa aud de evelina, eu nu cred ca acea profesoara a avut permisiunea ei sa spuna ceva; cred ca ea si-ar fi dorit ca parintii ei sa afle de la ea... in fine sa speram ca totul va fi bine pana la urma, cel putin aici pe forum stiu ca toate fetele le tin pumnii, si ei si lui runny -
fetele, inca ceva
am vazut ca ideea postului devine tot mai popular printre fete; eu am tinut post 10 zile si nu am o parere categorica daca ar trebui tinut exclusiv pentru silueta sau nu
in schimb va rog nu tineti post daca sunteti fragile emotional sau chiar intr-o perioada mai delicata. chiar iti schimba perceptia asupra vietii chiar (din cauza asta daca esti mai fragila ajungi sa te izolezi in "elita" ana, si daca esti mai religioasa ai trairi mai ezoterice); este fascinant sa te uiti in jur si sa te gandesti ca TOATA lumea mananca si are nevoie de mancare si tu nu, ai depasit "slabiciunea" asta.
eu sunt o persoana foarte echilibrata si totusi am simtit destul de puternic aceasta senzatie de aceea va spun ca postul total te poate dezechilibra foarte usor daca nu esti foarte sigura pe tine, asa ca aveti grija, de fapt nu va poate opri nimeni sa tineti post dar ganditi-va ca poate declansati ceva ce nu o sa mai puteti controla
inca ceva, voiam sa le intreb pe fetele cu mai multa experienta in post despre cateva probleme (si pe rodnia si sabra)
am inca (dupa 5 saptamani de cand am incheiat) pielea foarte uscata, eu nu am avut niciodata pielea uscata si acum ma ustura pur si simplu spatele cand ma aplec (sa ma inchei la sireturi de exemplu)
si a doua: dupa post m-am trezit ca nu mai poftesc pur si simplu la dulciuri sau sucuri (desi nu ma innebuneam nici inainte), dar, triiiiiist, nici la sex. fetelor ce se intampla? o fi si stresul de la noul job dar nici chiar asa... voi ce ziceti? -
am sa-ti raspund eu...si poate stie si rodnia cate ceva...
apropo de ce ai zis tu despre post, AI DREPTATE!
cat despre pielea uscata...spune-mi CE ANUME ai baut in timpul postului?si mai ales CAT?eu de exemplu consumam si 4 litrii de lichid pe zi, deci iti dai seama ca am avut un nivel de hidratare extrem de mare, si deci benefic pentru piele...eu oricum dupa dus, folosesc uleiuri de corp, dar n-am avut probleme cu pielea deloc...chiar am avut bonusuri...daca le pot spune asa...
cat despre apetitul sexual...
eram mai degraba very horny si plina de energie
o fi de la stres la tine...ca de la post...nu stiu..nu cred... -
Am citit cu atentie toate pastarile de aici. Un singur lucru mi-a atras atentia.
Nu vi se pare ciudat ca toti barbatii care au intrat pe acest topic mai mult sau mai putin accidental si-au exprimat dezaprobarea. Ba mai mult char unele femei se plang ca sotii/prietenii nu le lasa sa tina cura. Pentru cine faceti aceasta cura cand barbatii in mod clar nu le plac slabanogele. Si ma intreb cand ati slabit ati primit complimente si din partea personelor de sex masculin. Aci nu ma refer la femeile obeze care vor sa slabeasca din morive de sanatate. Ci la genul de fete care vor la un metru 70 sa fie de 40-45 kile.Mie mi se pare pre putin.
E trist cand ajungi sa nu te mai poti bucura de o cina romantica impreuna cu iubitul, ca orice masa cu prietenii sa devina un calvar. Ce fel de viata este asta. Prefer sa raman la cele 65 Kg ale mele (168 cm) decat sa duc o astfel de viata.
Mentionez ca nu am tinut dieta niciodata si nici nu am de gand dupa ce am citit toate postarile de la acest topic. Eu una decid sa nu duc o astfel de viata chit ca ajung la 100kg.
Va urez mult succes in la diete si sa va bucurati din plin de viata. -
Am citit subiectul asta cam de doua luni ... m-am decis sa scriu acum pt ca am citit ca Evelina este intr-o clinica din Anglia, am fost si eu intr-o astfel de clinica si vreau sa va povestesc experientza mea acolo.
Eu eram supraponderala de copil. Inainte sa intru in clasa intai mama m-a dus la doctor pt o raceala, doctorul mi-a prescris ce trebuia apoi mama l-a intrebat "si cu greutatea ei ce putem face?" Doctorul i-a raspuns ceva de genul "Cum adica ce putem face cu greutatea ei are 6 ani ?!?" . Dupa putzin timp mama m-a dus si la un endocrinolog care a fost la fel de revoltat. Atunci cand a vazut ca nu o scoate la capat cu doctorii mama m-a pus la un regim facut de ea. Nu ma infometa dar nu mai aveam voie dulciuri, nu aveam voie sa mananc nimic seara, trebuia sa fac o ora de gimnastica pe zi, nu aveam voie sa mananc paine si sa beau suc. Am devenit foarte constienta de faptul ca sunt grasa ... dupa ce am intrat la scoala am devenit si mai constienta pt ca mai toate colegele mele erau mult mai slabe ca mine. Imi era foarte greu sa tzin regimul ala si la inceput ma impotriveam, plangeam si ma impotriveam insa dupa cateva luni am inceput sa cooperez pt ca si eu vroiam sa slabesc sa fiu ca celelalte fete. Tzin minte cum la 8 ani ma masuram zilnic de jur imprejurul soldului, al pulpelor sa vad catzi cm am slabit. La 13 ani am fost internata prima data. Mi s-a sus ca am inceput de anemie si ca nu mananc sanatos. Eram slabutza la vremea aia dar nu FOARTE slaba, nu atat cat sa fie alarmant. Mamei i s-a explicat clar ca daca nu mananc sanatos o sa ma imbolnavesc rau ... Eu nu mai mancasem seara de ani de zile si mi s-a parut dificil o vreme, dupa care am redescoperit gustul bun al painii calde, al ciocolatei, al sunculitzei afumate, al jumarilor ... si s-a produs inevitabilul iar la 15 ani eram din nou supraponderala. Nu eram exrem de grasa insa fiind abea intrata in liceu ma comparam cu celelalte fete ..ma gandeam cum am putut ajunge asa, doar fusesem slba odata. Am inceput sa-mi restrictzionez mancarea. Dupa un timp am inceput sa am accese de bulimie si uneori mancam incontinuu pana efectiv mi se facea rau dupa care ma simtzeam oribil. Continuam sa ma ingras si eram disperata pt ca nu puteam controla poftele astea tot mai dese.
Cred ca postez mesajul asta si scriu inca o parte pt ca m-am intins cam mult -
In clasa a zecea mi-am facut un prieten mai mare decat mine cu care mi-am inceput viatza sexuala de teama sa nu-l pierd, evident l-am pierdut pt ca dupa vreo doua saptamani mi-a dat flit la modul cel mai urat. Am avut o depresie groaznica ... mama a tot incercat sa ma consoleze insa simtzeam in cuvintele ei o insinuare ca ar trebui sa fac si eu mai mult sport. Nu imi spunea fatzis ca trebuie sa slabesc probabil pt ca se simtzea vinovata de faptul ca ajunsesem in spital in urma regimului ei. Insa simtzeam ca asta vrea sa zica. Mi-am spus "sunt atat de inutila, atat de incapabila sa-mi controlez poftele?? Ok, de astazi nu mai mananc! NIMIC!" Si nu am mai mancat timp de 4 zile. am intrat intr-un ciclu de tipul nu mancam nimic 3-4 zile dupa care doua zile infulecam dupa care iar nu mancam cateva zile. Am descoperit laxativele care scoteau rapid mancarea din mine. In zilele cand mancam mult luam si cate 30 de laxative pe zi. Am ajuns din nou in spital cu o infectzie la rinichi. Durerile pe care le-am avut in timpul ala ..atat de groaznice m-au facut sa-mi spun ca niciodata nu voi mai lua laxative, orice altceva dar asta nu mai fac. Am inceput sa vomit. Cand aveam 18 ani, la o luna dupa majoratul meu mama mea a murit. Era la plaja cu doua prietene, nu stiu exact cum s-a intamplat pt ca nu am aflat niciodata amanuntle insa a luat-o apa si s-a innecat. Aveam cosmaruri cumplite cu ea innecandu-se, cu mine innecandu-ma ... doamne am avut cateva luni in care traiam un cosmar permanent eram atat de ametzita, de slabita incat simtzeam ca nici macar nu sunt treaza ... Am ajuns sa stau cu sora mamei mele care tzinea la mine dar totusi simtzeam ca stau pe caul ei. Am ajuns din nou la spital unde am fost diagnosticata cu "anxietate". Nu mai puteam sa mananc ..tot ce mancam intr-o zi intreaga era ceva de genul un ou fiert moale si o supa ..nu puteam sa mananc nimic solit efectiv nu puteam sa inghit. Doctorul a spus ca din cauza depresiei si a anxietatzii se intampla asta. Acum cand ma gandesc STIU ca de fapt eram anorexica ..insa nu eram suficient de slaba ca lumea sa fie alarmata.
Eram acum efectiv obsedata sa slabesc, simtzeam ca mama este cu mine cand fac lucrurile astea. Toata ziua imi schimbam hainele, faceam exercitzii, ma cantaream, ma probam, vomam (desi nu aveam ce) iar ma cantaream iar ma probam, sus cantar, jos de pe cantar, numara calorii, vomita, cantareste-te, fa exercitzii, probeaza blugii, cantareste-te, vomita. Efectiv asa era toata ziua mea. Nu dadusem la facultate si nimeni nu ma invinovatzea pt ca decesul mamei era o justificare. Incepuse sa-mi cada parul luam vitamine pt par dar nu se asimilau pt ca vomam. Puteam sa nu mananc 3 zile si totusi sa vomit fara ca macar sa-mi bag degetele pe gat doar ma concentram si dadeam afara. Si totusi nu realizam ca sunt bolnava psihic ... nu stiu um nu-mi puteam da seama de asta. cautand pe net diverse mi-a iesit in fatza un chestionar care avea intrebari de tipul "nu esti multzumita de cum aratzi?" NU ! "Vrei sa slabesti mai mult decat orice altceva?" DA! "Ai tzinut cure de slabire in adolescentza?" DA! Chiar acum tzin! "Potzi sta o zi intreaga fara sa mananci?" Normal! Pot sa stau si 4! Am primit rezultatul. "Esti anorexica, dar nu e cazul sa te ingrijorezi, intra in comunitatea noastra si vei gasi adevarate prietene" (o traducere aproximativa, chestionarul era in engleza) Asa am intrat pe primul site pro ana .. si am aflat ca ce fac eu e un stil de viatza, pe care il duc multe alte fete, ca nu-i nimic in neregula cu mine si ca e normal sa-mi doresc sa slabesc. Si ca Ana e prietena mea cea mai buna. Nu vreau sa va plictisesc cu detalii de tipul cum posteam sau ce efecte fizice am resimtzit ... vreau sa va povestesc despre clinica unde am fost. O sa mai scriu un mesaj ca iar m-am lungit -
In fine, dupa varii spitalzari, intr-un final am reusit si eu sa fiu destul de slaba cat sa fiu diagnosticata cu anorexie. Eram chiar fericita ca IN SFARSIT sunt anorexica, diagnosticul ala de anxietate ma deprima si ma gandeam ca nu-s destul de slaba sa fiu o adevarata "ana girl". Matusa mea e o persoana instarita. A intrebat care e cel mai bun tratament pt mine iar doctorul i-a spus ca am doua variante ori un medic roman psihiatru, unde ar plati sute de milioane intr-un an-doi de zile de terapie fara sa am sigurantza unui rezultat, pt ca doctorii de la noi nu au multa experientza in ED, ori sa ma internez pt 45 de zile intr-o clinica din strainatate pt o taxa de aprox. 35 $ pe zi, dar de unde voi iesi intr-o luna jumatate gata vindecata. Doctorul ne-a convins ..si m-am trezit peste doar doua saptamani luand avionul spre Anglia. Mult mai tarziu am aflat ca acea clinica (care se numeste Priory) intampina cu bratzele deschise paciente din estul Europei pt ca ii fac excelenta reclama, ca doctorii care recomanda acea clinica si altele probabil au anumite beneficii economice din asta. In fine. A fost ingrozitor acolo. Fetele alea erau ATAT de slabe ..erau efectiv piele si os la propriu. Iar eu desi eram grav bolnava, cu parul rarit, cu unghiile cazute, cu rinichii, ficatul si plamanii praf totusi nu eram atat de slaba ca ele, iar ele nu erau atat de bolnave ca mine. Era incredibil. Nu eram prea activa la terapia in grup si motivam ca nu ma pot exprima bine in engleza si ca prefer sa ascult. sa ascult despre ce pastile au luat toate fetele alea, sa retzin cum se numesc pastilele respective si cum le pot procura desi sunt ilegale. Sedintzele de terapie cu doctorii erau un chin. Am iesit de acolo mai rau decat am intrat. de fapt aici vroiam sa ajung ...eu sper ca Evelina sa nu treaca prin acelasi lucru insa nu mi se pare ca recuperarea asta in strainatate e cea mai buna optziune. Sper totusi sa nu am dreptate si ei sa-i faca bine. In fine...ca sa termin cu mine eu sunt de 3 ani in recuperare. Anul trecut am facut un atac cerebral ..nu a fost foarte grav si m-am recuperat in 3 luni insa avand in vedere ca asta s-a intamplat la 2 ani dupa ce am inceput sa mananc sanatos si ca aveam o greutate cat de cat normala (45 de kg) si urmam toate sfaturile medicului ... imi dau seama ca oricand mi se poate intampla ceva, indiferent de cat de sanatos traiesc si voi trai de acum inainte. Nu vreau sa fiu pesimista nici sa descurajez alte fete in recuperare, vorbesc strict de mine si de faptul ca sunt constienta ca e posibil ca unele lucruri pe care le-am facut sa fie ireversibile. Daca ma emotzionez sau rad cu putere imi bate inima de parca as fi alergat la un maraton ... nu mi-a mai venit ciclul de 6 ani, am intzeles ca o sa-mi revina la un moment dat insa inca nu s-a intamplat. Nu vrea sincer sa fiu oaia neagra, singura pesimista de aici ..as vrea sa fiu ca Melly care e recuperata, casatorita, cu un copil....o admir nespus e o supravietzuitoare. Eu am scapat de dependentzele de medicamente, de post ..de toate. Insa sanatatea mea e foarte subreta si credetzi-ma ca plang cand scriu toate astea pt ca nu vreau sa mor. Insa eu am fost si foarte, foarte grav anorexica am avut 32 de kg in punctul cel mai critic. Evelina are mult mai multe sanse ca mine sa se recupereze si poate ca are si destula vointza cat sa faca internarea in clinica aceea benefica pt ea.
-
-
Stiu ca se spune asa: ceea ce suferim in prezent este consecinta greselilor trecut. VRei sa traiesti si asta spune multe... ai mult de recuperat dar se merita... Iti doresc multa sanatate si putere de lupta.
As vrea daca se poate EvaEva , sa ne tii si pe noi la curent cu Elenus, cum se descurca , ce rezultate are.
Va doresc o duminica frumoasa.. -
Eu mai stiu ca se spune asa "pt pacatele parintzilor platesc copiii". Si incep in sfarsit sa intzeleg exact la ce se refera zicala asta. Nu vreau sa fiu o insensibila si sa ma ierte daria pt ce spun dar mama fetei asteia a fost o cretina. Cu tot respectul pe care-l am pt mortzi, si D-zeu s-o odihneasca, dar nu pot sa nu ma umplu de revolta cand citesc asa ceva. Parintzi cretini care-si nenorocesc copiii
-
Daria, ma bucur ca ai ales sa te alaturi acestui grup si sa ne spui povestea ta! Ma intristez oarecum ca nu exista mai multe fete care sa aiba taria sa intre macar in recuperare, chiar daca e un proces lung si dureros.Sper sa te simti ca intre prietene aici pe topic, si cand ai nevoie de cineva care sa te sustina, sa te gandesti la noi.
te imbratisez cu drag! -
-
-
-
Cred ca mai mult ca sigur ca este vorba de aceeasi clinica. Pai elenush doctorii sunt buni profesionisti si isi dau tot interesul dar sunt foarte duri ..si sedintzele de terapie in grup sunt foarte dure. Mie mi-au facut rau in nici un caz bine. Era acolo o fata de 15 ani iar la una din terapiile in grup doctorul a obligat-o sa ne arate cicatricile ..si a fost groaznic efectiv nu mai suportam sa stau acolo in camera. Fata aia incercase in cateva randuri sa-si faca singura liposuctzie cu cutzitul si aspiratorul ... ea era obligata sa fie acolo fiind minora parintzii o internasera fara voia ei si (pot face asta) iar ea nu vroia decat sa ajunga mai repede acasa ca sa-si poata continua nebunia, nu vroia sa se faca bine. Nu vroia sa vorbeasca si chiar nu vroia deloc sa ne arate semnele iar doctorul ala a obligat-o si ea plangea ... a fost pur si simplu insuportabil. Multe fete de acolo povesteau lucruri atat de oribile incat cred ca nu ar trebui spuse, nu ar trebui ca altcineva sa auda asa ceva ...imi faceau efectiv rau nu vroiam decat sa se termine odata tortura asta sa ma intorc acasa si sa nu mai aud nimic. Si sedintzele individuale mi se pareau greu de suportatma simtzeam ca la un interogatoriu eram eu cu 5 doctori si doctoritze si trebuia sa raspund si sa vorbesc despre lucruri pe care nu vroiam sa le povestesc ... nu imi facea bine. Poate altor persoane le face bine asta ... dar eu ma simtzeam si foarte singura eram intre straini vorbeau alta limba nu puteam comunica deloc cu exteriorul decat un telefon pe saptamana aveam voie , doua daca "ma purtam bine". In rest nu pot sa spun ca nu-i un loc ok ... au grija de tine in sensul ca fac curatzenie in fiecare zi, ai mereu prosop curat, ai apa calda si o gramada de "minuni" in baie, fiecare fata avea un sampon, un balsam si un gel de dus din dotare de foarte buna calitate .... camerele au baie si terasa proprie si stai in camera cu inca una sau doua fete iar in pauza de terapie potzi sta pe afara si in sensul asta chiar pot spune ca locul e foarte frumos au o gradina imensa, balansoare, flori ... atunci e cel mai bine cand stai de vorba cu fetele fara sa fii obligata sa spui ceva ce nu vrei, potzi sa vorbesti in cifre nu te supravegheaza nimeni. Insa timpul liber in care potzi face ce vrei e doar de doua ore pe zi ... in rest mie mi s-a parut un chin. Si NU m-a ajutat timpul petrecut acolo. Cu nimic. Din contra, la doua luni dupa ce iesisem de acolo eram mult mai rau ca inainte sa intru ...
-
buna fetelor!
de cateva saptamani urmaresc topicul acesta si abia acum mi-am luat inima in dinti si am postat. ideea e ca vreau sa scap de cateva kilograme (vreo 5) si pur si smplu nu stiu cum. as vrea sa postesc dar mi-e teama sa u dau in extrema. sunt f gurmanda, insa am perioade in care pur si simplu nu pot sa mananc. stiu ca intr-o zi din asta am mancat cateva fructe seara dar nu pt ca mi-era foame ci pt ca m-am gandit ca nu e ok pt stomacul meu sa nu ii dau nimic de lucru. plus ca stau prost si la capitolul lichide, nu m omor dupa ele. eu beau doar daca mi se face sete, pot sa stau si o zi intreaga si sa nu pun gura pe un pahar cu apa. de craciun a fost prima data cand am avut prima criza de nervi din cauza kg. mai aveam un pic si izbucneam in plans si parintii nu stiau ce sa imi mai spuna ca sa ma calmez. saptamana trecuta iar m-a apucat. daca vad o tipa slaba (a nu se citi schiloada) ma intristez imediat. am refuzat sa imi mai cumpar pantaloni pana cand nu dau jos kilogramele de pe mine. what the hell should i do? ca sa nu mai zic ca nu indraznesc sa ma imbrac in fuste si am impresia ca am cel mai mare fund din lume. -
-
apropo de clinica...Daria tu ai ajuns la clinica cand erai in apogeul bolii...pe cand Evelina e deja in recuperare. Tu nu vroiai decat sa continui in anorexie, pe cand Evelina e constienta ca ARE o problema, si ca TREBUIE sa se recupereze...
Sper din suflet ca o sa isi revina, si te rog EvaEva, de cate ori ai vesti de la ea, sa nu eziti sa ni le spui!
Pink...5 kg nu sunt atat de mult, termina cu obsesiile, pentru ca arati foarte bine! Incearca totusi pentru linistea TA sa faci sport...cat mai mult posibil....
