Viata unui gandac in Regie
-
0 0E lung...dar e haios
=============
Univers. Calea Lactee. De la Soare, a treia la dreapta. Pãmânt. Tara o gãsesti usor; se-aud manele si e acoperitã de coji de seminte. România. Anul - 2006. Luna -februarie. Ziua a saptea (când nu mai e nimic de fãcut). Este ora 12:01 si 34 de secunde. Un cersetor care îsi permite sã se îmbete în fiecare searã doarme zâmbind pe un calorifer într-un hol si vorbeste în somn. În aceeasi secundã, un tânãr se întoarce acasã si îsi cumpãrã cu ultimii 50.000 o shaorma, desi stie cã va regreta apoi cã nu si-a luat o bere. Altundeva, exact la aceeasi orã, o fatã care altfel nu suportã alcoolul trage o duscã sã prindã curaj sã intre în baie în cãmin. Tot atunci, un pescãrus de modã veche încearcã sã prindã peste în Dâmbovita în timp ce toti prietenii lui cotrobãie în imensele grãmezi de gunoi. Suntem în Regie.
Iar eu sunt Rocky. De la cockroach. La noi, gândacii de bucãtãrie, Rocky e un nume comun. Am auzit cã s-a fãcut si un film cu numele ãsta. De fapt, eu sunt Rocky 3. Pentru cã am 256 de frati, iar mama nu a stiut atâtea nume... Stau în Regie de când mã stiu. În anii nostri - 21; în anii vostri - vreo 3 sãptãmâni. Am schimbat sistemul de mãsurare a timpului pentru cã multi gândaci aveau cãderi nervoase pentru cã li se pãrea cã trãiesc prea putin. Acum mãcar putem sã fredonãm "am doar optispe ani" si "ca la 20 de ani" fãrã sã ne simtim prost. Ascultãm multã muzicã prin cãmine. Eu sunt fan Omul cu Sobolani si Parazitii. Nu stiu de ce, dar pur si simplu mã regãsesc în muzica lor.
Acum însã ne-am mutat într-o camerã unde se ascultã numai manele. Cu toate insistentele mele, mama nu vrea sã plecãm. Zice cã nouã ne face bine multã mizerie. Înainte stãteam la doi rockeri, dar multi dintre fratii mei au murit de foame. Am mai rãmas vreo 200 (asa a aproximat mama, cã era prea ocupatã cu mutatul sã se apuce sã ne numere). Ne-am gândit de multe ori cã trãim rãu si c-ar trebui sã ne mutãm din Regie, dar aici ne simtim ca acasã... Avem prieteni în toate cãminele si, lucru învãtat de la studenti, facem chefuri în fiecare searã. Regia e un loc unic, zic eu, desi n-am cãlãtorit prea mult. Aici oamenii se culcã dimineaþa la 5 si se trezesc la prânz de patru ori pe sãptãmânã. În rest nu dorm deloc. Studentii mãnâncã la cantinã (ca si noi, de altfel, când iesim sã mâncãm în oras), dar câteodatã mai sar peste mese. Niciodatã însã peste beri. Regula de aur a studentului din Regie este "de bere se gãsesc întotdeauna bani". Asta nu e tocmai bine pentru noi. În ciuda pãrerii proaste si prejudecãtilor care existã în ceea ce ne priveste, sã stiþi cã gândacii de bucãtãrie nu beau, nu fumeazã ºi nu fac sex neprotejat. În locuri deschise, unde putem fi cãlcaþi, adicã... Se întâmplã sã mai ieºim ºi pe coridor, pentru cã mulþi studenþi gãtesc afarã, la uºã. Mâncarea e cam fierbinte, dar ne-am obiºnuit. Chiar ne amuzãm copios când se mai mirã câte unul "Oau, ce repede a scãzut mâncarea!" Însã viaþa de cãmin nu e tot timpul roz pentru un gândac.
"Deratizare" e un cuvânt care ne dã fiori. Noroc cã ne-am obiºnuit cu toate tipurile de otravã. Doar ne-am obiºnuit noi cu zacusca, ce naiba... A, ºi mai nou au apãrut niºte impostori care vin, chipurile, sã deratizeze camerele, cu o sticlã cu apã ºi detergent. V-aþi prins, suntem pe mânã cu ei! Simbiozã, dacã vreþi. Ei iau 50.000 pe camerã, iar noi facem pe morþii o orã - douã, apoi nu ne mai deranjeazã nimeni câteva sãptãmâni. Dacã vor sã dispãrem pentru câteva zile, ne-am înþeles cu ei sã punã lapte ºi ciocolatã în sticlã. Mâncãm pe sãturate ºi plecãm într-o excursie, dupã care revenim. Mergem prin oraº. Apropo, Regia e paradisul cluburilor ieftine. Cred cã sunt mai puþine coºuri de gunoi în Regie decât cluburi. Ceea ce nu pare sã deranjeze pe nimeni, iar pe noi cu atât mai puþin. E mai uºor s-ajungi la resturi dacã sunt aruncate pe stradã. În ultima vreme însã, în unele cãmine din Regie e prea multã mizerie chiar ºi pentru noi. Ca sã nu mai vorbesc de igrasie... Chiar am auzit doi studenþi vorbind "bã, avem igrasie, dar mãcar nu avem gândaci". Pãi normal...cum c -
Pãi normal...cum cred ei cã putem sta în mirosul ãla?! Am început sã ne mutãm în cãminele de la stradã, cele câteva renovate. Nu de alta, dar mai vin câteodatã în vizitã prietenii noºtri din centru ºi ne e cam ruºine sã-i primim în condiþiile alea.
Asearã ne-am uitat toatã familia, împreunã cu locatarii camerei, la "A bug's life", la calculator. Nu mi s-a pãrut cã ãia ar fi avut cine ºtie ce viaþã. Dacã vrea vreun regizor sã vadã ce înseamnã cu adevãrat o viaþã fericitã de gândac, sã vinã în Regie! -
-
-
-
-
Ce frumos este sa citam. Si anume sa atribuim autorului drepturile asupra a ceea ce a scris. Textul de mai sus apartine lui Andrei Mantog, coleg si prieten cu mine. Si trebuie sa i se dea drepturile. Mai mult, pentru prima oara textul a fost publicat in editia de lansare a revistei Informis.
Genial, nu? -
-
-
-
-
-
-
-
)