Ultima nuntă, ultima dragoste. Ceremonii emoţionante cu miri în vârstă!

Fotografiile a 21 de cupluri aflate la vârsta a treia, care au decis să se căsătorească

Aceste cupluri în vârstă dovedesc că niciodată nu e prea târziu pentru a-ți găsi jumătatea și a retrăi dragostea.

Boredpanda.com a colecționat mai multe fotografii ale unor cupluri ajunse la vârsta a treia și care au decis să facă marele pas. Statisticile arată că în ultimii 100 de ani, cei mai mulți bărbați se căsătoresc la vârste cuprinse între 26 și 28 de ani, iar femeile între 22 și 26 de ani. Motivele unui astfel de gest variază, dar credința în dragoste se află pe primul loc.

Cuplurile în vârstă sunt însă mult mai libere de presiunile sociale și financiare cu care se confruntă de obicei cele tinere.

Alegerea de a se căsători le aparține în întregime, știu cine sunt și ce vor, și, în general, nu mai au copii de crescut, facultăți și credite de plătit. Din aceste motive, riscurile de a divorța sunt mult mai mici.

 

1.  Un frumos cuplu, care tocmai s-a căsătorit.

2.  La 98 de ani, Ted s-a însurat cu draga lui Jean.

3.  Un alt cuplu în vârstă după ceremonie.

4.  Alton Nichols, de 91 de ani, și Betty Hall, de 84 de ani, s-au căsătorit după ce s-au cunoscut într-o casă de sănătate pentru pensionari.

5.   Rezidenții unei case de sănătate s-au căsătorit după ce mireasa a împlinit 100 de ani.

6-7.
Un alt cuplu care se pregătește să spună „da”.

8.   Un cuplu de 85 de ani se recăsătorește după 48 de ani de la divorț.

9.   Un mire de 101 ani și mireasa lui de 103 ani.

10.  Un cuplu care s-a căsătorit în grabă înainte de Al Doilea Război Mondial.

11-12-13. Un alt cuplu în vârstă care s-a căsătorit.

14. Mirele are aici 94 de ani și mireasa 86.

15. Această mireasă și-a cunoscut mirele cu numai o lună înainte de nuntă, la un centru de îngrijire destinat vârstnicilor.

16.
Larry Stahl, de 84 de ani, și Florence, de 87 de ani, s-au cunoscut și ei într-un azil de bătrâni.

17. John Deurwaarder, de 97 ani, și Alta Lunsford, de 78 de ani, ambii văduvi, s-au cunoscut cu cinci luni înainte de nuntă.

18. Un alt cuplu care s-a căsătorit la bătrânețe.

19. Un cuplu care s-a căsătorit după 75 de ani de la primul sărut.

20. La 15 ani de la prima întâlnire cei doi se căsătoresc. Au fiecare 90 de ani.

21. Ellen și Terry par a-și fi găsit dragostea.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod