Un contraceptiv injectabil pentru bărbaţi va fi lansat peste doi ani

În prezent, prezervativul şi vasectomia reprezintă singurele soluţii pentru a împiedica o sarcină nedorită. Noua opţiune este sub formă de gel Cercetătorii susţin că în mai puţin de

În prezent, prezervativul şi vasectomia reprezintă singurele soluţii pentru a împiedica o sarcină nedorită. Noua opţiune este sub formă de gel


Cercetătorii susţin că în mai puţin de 2 ani, bărbaţii vor avea o metodă contraceptivă care se injectează într-o anumită porţiune a zonei genitale şi este reversibilă, scrie Independent.co.uk

Vasagel funcţionează prin blocarea canalului care conduce sperma către testicule. Astfel, spermatozoizii nu vor mai intra în compoziţia lichidului spermatic, prin urmare nu se va mai produce fecundarea ovulului.

A fost creat de Fundaţia Parsemus, o organizaţie non-profit care dezvoltă soluţii medicale cu costuri mici.

Reprezentanţii acesteia spun că procedura are acelaşi efect cu vasectomia, dar este mai puţin invazivă, întrucât nu este nevoie o intervenţie chirurgicală, iar canalul deferent este blocat cu gel, nu secţionat.