Tot ceea ce trebuie să ştii înainte de a face sex în trei. 5 sfaturi utile!

Probabil cea mai mare fantezie a bărbaţilor este să facă sex cu două femei odată, însă nu foarte multe reprezentante ale sexului frumos sunt de acord cu acest tip de amor. Însă, dacă

Probabil cea mai mare fantezie a bărbaţilor este să facă sex cu două femei odată, însă nu foarte multe reprezentante ale sexului frumos sunt de acord cu acest tip de amor.

Însă, dacă te-ai hotărât să îi îndeplineşti dorinţele iubitului tău, este bine să ştii în ce te bagi. Îţi prezint în continuare 5 sfaturi utile pentru ca această experienţă să nu te afecteze pe viitor sau să nu vă strice relaţia.

Nu fi geloasă

Cu toate că eşti o persoană deschisă la minte şi te-ai decis să-i îndeplineşti toate fanteziile iubitului tău, nu uita că poţi fi oricând geloasă.

Aşadar, gândeşte-te bine înainte de a face sex în trei. Este posibil ca în momentul în care îţi vezi iubitul penetrând sau sărutând o altă femeie pe corp să devii foarte geloasă.

Încearcă să pui în balanţă toate lucrurile bune şi rele, iar abia apoi ia decizia de a face sau nu sex în trei.

Poate fi distractiv

Nu eşti de foarte mult timp într-o relaţie şi nu ai reuşit încă să te ataşezi emoţional de iubitul tău, însă vreţi să faceţi sex. Deoarece nu eşti îndrăgostită de el, poţi face sex în trei, această experienţă fiind una distractivă.

Atâta timp cât nu vă cunoaşteţi foarte bine şi simţi că nu există riscul să vă îndrăgostiţi nebuneşte unul de altul, trebuie să încerci orice nu ai încercat alături de un bărbat pe care l-ai iubit cu adevărat.

Fără prietene la sexul în trei

Poate cel mai important sfat pe care ţi-l pot da referitor la sexul în trei este acela că nu trebuie să-ţi înviţi nicio prietenă la o astfel de experienţă.

Există riscul ca iubitul tău să fie mai senzual şi mai atent cu aceasta, iar după partida de sex tu să le reproşezi amândurora că au pus prea multă pasiune.

Atunci când faceţi sex în trei ar fi bine ca cea de-a treia persoană să nu fie cunoscută sau să fie o persoană pe care o cunoaşteţi amândoi şi ştiţi că nu se poate ataşa sentimental de iubitul tău sau invers.

Nu repeta de prea multe ori experienţa

Chiar dacă aţi ajuns la monotonie în cuplu şi vă decideţi să experimentaţi foarte multe lucruri noi, printre care şi sexul în trei, nu faceţi o obişnuinţă din asta.

Este bine să faci sex în trei o dată sau de maximum două ori.

Dacă îl obişnuieşti aşa pe iubitul tău, încet-încet nu se va mai simţi atras de tine ci te va privi doar ca pe o prietenă de sex, care este dispusă oricând să-l împartă cu altele.

Lasă-l pe el să aleagă partenera

Întreabă-l de cine se simte atras din cercul vostru de prieteni şi spune-i că poate el să aleagă partenera de sex în trei. În acest fel îţi vei da seama şi ce alte gusturi are în legătură cu reprezentantele sexului frumos, dar şi cât de mult vrea să facă sex cu o prietenă de-a voastră. Asta nu înseamnă însă că vei şi acepta să faceţi sex cu acea fată.

Şi nu uita ce am spus mai sus: nu trebuie să-ţi înviţi nicio prietenă la o astfel de experienţă.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod