E chiar ironic fetelor cum ne supărăm pe iubiţii noştri că întorc capul după alte femei pe stradă, în timp ce ne ţin conştiincioşi de mână! Până la urmă şi noi o facem. Eu, una, recunosc că o fac.
Una dintre prietenele mele s-a despărţit recent de iubitul ei şi trece printr-o fază mai delicată. Unul dintre motivele despărţirii e tocmai faptul că domnul avea ochi cam plimbăreţi :)) Am ieşit într-o seară cu ea în mall să vedem un film şi în timp ce ne plimbam prin faţa vitrinelor ea îmi spune pe un ton revoltat că:
"Nici măcar nu sunt tipi drăguţi pe aici. Văd numai femei frumoase. Dacă sunt 10% băieţi simpatici...
De fapt, am decis să scriu despre atracţia asta ciudată dintre femei pentru ieri a apărut un studiu (Da, încă unul! :) ), potrivit căruia majoritatea femeilor au preferinţe sexuale de gen... neutru. Cu alte cuvinte, pe lângă predilecţiile sexuale de gen masculin, ne mai incită şi anumite aspecte feminine. Statisticile arată că 60% din femei se simt atrase de alte femei, 45% s-au sărutat cu o femeie (oau!) şi 50% dintre noi au fantezii cu reprezentantele sexului frumos. Atenţie, aceste procente nu exclud atracţia faţă de un bărbat.
Până la urmă, nu mă surprinde niciun procent, deşi mă simt atrasă de sexul opus până în măduva oaselor.
Dar e adevărat că am un ochi şi pentru femeile frumoase. De exemplu, nu pot sa nu remarc cât de drăguţe sunt vânzătoarele de la Zara, Bershka sau H&M. Totuşi, atracţia e mai degrabă de tipul: Oau, mi-ar plăcea să am părul ei! (vorbesc aici de o tipă cu un păr roşcat, ondulat şi, evident, lung, la care cred ca m-am holbat mai mult decât la pantofi :)) )Ne stă în instinct să fim atente la celelalte femei şi să facem comparaţii, dar nu ştiu dacă aceste lucruri ne transformă neapărat în femei bisexuale, spre dezamăgirea bărbaţilor care poate citesc acest blog. Cert este că ne place să ne uităm la femei aşa cum ne place să ne uităm la bărbaţi.
Şi nu o zic eu! Ogi Ogas, medic neurolog, a analizat un miliard de căutări pe internet, plus milioane de site-uri erotice, iar concluzia este că femeile sunt interesate în egală măsură de poze cu bărbaţi sexy şi de poze cu femei sexy.Totuşi, experţii spun că pe lângă atracţia fizică, mai importantă este conexiunea emoţională care există între femei. Unele prietenii dintre femei chiar au un iz romantic: "Femeile sunt încurajate să lege legături emoţionale, spre deosebire de bărbaţi. Cele mai bune prietene vorbesc ore în şir la telefon, se ţin de mână pe stradă. Abia poţi distinge prietenia de o relaţie romantică", precizează Elizabeth Morgan profesor psiholog.
"Iar aceste conexiuni intime între femei pot da naştere unor sentimente romantice", concluzionează psihologul.Câte dintre noi nu simt că trebuie să aleagă mereu între iubit şi cea mai bună prietenă. Tocmai pentru că cei doi se completează şi ne fac fericite în egală măsură, unul în plan sexual şi altul în plan emoţional. Iar în unele cazuri, personajele şi planurile se întrepătrund.
Posteaza comentariu