Este scârbos sau excitant? Pervers sau satisfăcator? Imoral sau sexy? Indiferent dacă eşti pro sau contra, trebuie să recunoşti că această tehnică aduce beneficii de necontestat vieţii de cuplu.
În primul rând, sexul oral face mai accesibil drumul spre orgasm, pentru ambii parteneri. De asemenea, creşte nivelul de intimitate şi încredere în cuplu. În plus, face parte din lista priorităţilor pentru mulţi bărbaţi, iar o femeie care ştie să-şi impresioneze oral partenerul este apreciată.
"Sexul oral face parte din preludiu. Nu cred că există o partidă reuşită de sex fără sex oral. Fetele care nu ştiu să-l practice ar trebui să compenseze prin tactici nemaipomenite ale actului sexual în sine, ca partenerul să poată tolera, măcar pentru moment, neajunsul de a nu fi „servit" (şi) cu aşa-ceva. Cine nu face sex oral, să stea acasă, cum ar veni.
Mă-ndoiesc că un bărbat alege să stea, pe termen lung, lângă o femeie care refuză sistematic această „procedură". Nu-mi dau seama ce opturi supranaturale ar trebui să facă o domnişoară ca să suplinească această lipsă", a declarat cântăreţul într-un interviu incendiar în revista Playboy în 2011.Într-o relaţie de cuplu în care există respect, iubire, încredere şi comunicare, sexul oral ar trebui să facă parte din normalitatea vieţii intime, atât timp cât oferă plăcere ambilor paarteneri.
Posteaza comentariu