Un studiu realizat recent de cercetătorii americani a scos în evidenţă diferenţele dintre bărbaţi şi femei cu privire la regrele sexuale, studiul de la Universitatea Texas, în colaborare cu Universitatea California din Los Angeles (UCLA), fiind efectuat pentru a arăta că sentimentul de regret face parte din procesul evolutiv atunci când vine vorba de funcţia de reproducţie.
„Pentru bărbaţi, de-a lungul istoriei evolutive, fiecare şansă pierdută de a face sex cu o nouă parteneră reprezintă potenţial o oportunitate pierdută de a se reproduce - o pierdere costisitoare din perspectiva evolutivă", a spus Martie Haselton, profesor de psihologie socială la UCLA.
În urma studiului, cercetătorii au ajuns la concluzia că bărbații regretă cel mai mult că au fost prea timizi pentru a intra în vorbă cu o posibilă parteneră, că nu au fost mai aventuroși din punct de vedere sexual atunci când erau tineri și că nu au fost mai aventuroși din punct de vedere sexual atunci când erau celibatari.
De partea celalaltă, principalele regrete ale femeilor se referă la faptul că și-au pierdut virginitatea cu un partener nepotrivit, că și-au înşelat partenerul și că au făcut sex prea repede după începerea unei relaţii.
„Consecinţele sexului ocazional erau mult mai mari pentru femei decât pentru bărbaţi şi acest fapt a generat probabil o serie de reacţii emoţionale asociate legăturilor sexuale care există şi în zilele noastre“, a adăugat Martie Haselton.
Nu în ultimul rând, mai multe femei decât bărbaţi au indicat drept cel mai mare regret al lor faptul că au făcut sex cu un partener neatractiv. Studiul a fost realizat pe baza a trei sondaje anterioare, ce au vizat un eșantion de 25.000 de persoane.
Posteaza comentariu