Numai bărbaţii sunt înnebuniţi după o partidă matinală? Sunt multe femei care ar renunţa la o cană mare de cafea aburindă, pentru a se pierde cu iubitul printre cearşafuri... De ce? Pentru că o zi nu poate fi doar foarte bună, poate fi extraordinară. Şi asta încă de dimineaţă.
"Este de preferat sexul de dimineaţă, deoarece atunci energia e la cote maxime. În plus, persoanele care fac sex dimineaţa se simt bine pe tot parcursul zilei, deoarece se eliberează în organism hormoni precum oxitocina", spune dr.
Nu ai încercat niciodată poziţia "dimineaţă liniştită"? Ce ar fi să începi măine dimineaţă? Încearcă o partidă fascinantă, timidă, dezlănţuită, nebună... Vei vedea cum toată ziua vei avea zâmbetul până la urechi şi nici măcar defectarea ascensorului de la job nu te va supăra, pentru că vei avea destulă energie să urci cele 8 etaje.
Sexul matinal, sexul "pe bâjbâite" este cel mai hot pentru că îţi face trezirea mai lină, mai plăcută şi uiţi de nesuferitul de ceas de pe noptieră. Crezi că i-ar displăcea iubitului o astfel de "activitate"? Cine ar putea refuza o partidă excitantă, să ridice două degete!
Şi ca să o citez pe Ada, o cititoate Eva.ro, care vorbeşte despre "starea" iubitului ei dimineaţa: "Când îl văd aşa, neputincios, ca un copil, vulnerabil, nu pot să nu profit de situaţie. Cine se scoală de dimineaţă... orgasmul ajunge", marturiseşte Ada, amuzată.
În final, "sacrificiul" merită: o partidă nebună de sex "pe bâjbâite" pentru o zi întreagă cu zâmbetul până la urechi! Vei stârni invidia tuturor, cu siguranţă!