Sex. Top 7 cele mai ciudate jucării erotice. Tu le-ai încerca?
5 din 8
Vibratorul care poate fi implantat
Medicii germani vin în ajutorul persoanelor care vor discreţie şi au dezvoltat un implant special, în formă de V, care este de fapt un vibrator. Implantul se introduce în vagin, bateriile nu se te termină niciodată, pentru că se încarcă doar cu ajutorul căldurii corpului, şi vine cu 20 de ani garanţie.
Vibratorul, numit Orgasmia, se poziţionează deasupra clitorisului, iar femeia îl poate controla cu ajutorul unui telefon mobil sau al unui gadget cu bluetooth, femeia nefiind nevoită să-şi folosească mâinile. Orgasmia poate fi folosit în timpul masturbării, dar şi pentru a intensifica plăcerea resimţită în timpul unui act sexual în doi.
Un astfel de implant costă 6.500 de dolari, iar disconfortul resimţit de femei dispare după 3-4 zile de la intervenţie.
Posteaza comentariu