Sex. 8 sfaturi pentru a scăpa de timiditate în dormitor. Renunţă la inhibiţii!

Îl doreşti mai mult decât pe oricine, ai fantezii erotice care te aprind, însă când ajungi în pat te inhibi şi îţi laşi partenerul să conducă acţiunea? Multe femei se tem să-şi exprime sexualitatea sau sunt complexate de trupul lor, iar astfel de probleme nu le permit să se desfăşoare cum şi-ar dori în momentele de intimitate. Dacă vrei să fii mai dezinhibată, mai îndrăzneaţă în timpul partidelor de amor, urmează sfaturile de mai jos. 

Acceptă-ţi micile "defecte"
Nimeni nu este perfect. Fiecare dintre noi avem mici defecte pe care trebuie să le acceptăm dacă dorim să avem parte de linişte şi fericire. Şi pentru o viaţă sexuală satisfăcătoare, pentru a primi şi a oferi plăcere, trebuie să fim mulţumite de trupurile noastre şi să avem încredere în puterea de atracţie. Acceptă-te aşa cum eşti şi lasă-te iubită!

Pune-ţi în valoare calităţile
Gândirea pozitivă este secretul unei vieţi fericite. Toţi avem defecte, însă avem şi părţi bune. Important este să le descoperi. Ce iubeşti la tine? Ai fost înzestrată cu sâni frumoşi sau cu un simţ al umorului deosebit, indiferent de calităţile pe care le posezi, fii conştientă de ele şi fii recunoscătoare în fiecare zi. Aşa că dacă vrei să te simţi sexy, înlocuieşte gândurile negative cu cele pozitive. Eşti minunată aşa cum eşti.

Fă mişcare
Mişcarea fizică poate fi soluţia pentru numeroase probleme. Endorfinele eliberate în timpul exerciţiilor fizice îţi vor oferi energie şi chef de viaţă. În plus, te vor ajuta să te simţi mai sănătoasă şi mai atrăgătoare. 

Împărtăşeşte-i fanteziile
Vorbeşte-i iubitului despre gândurile tale cele mai ascunse. Înainte de culcare sau într-o dimineaţă leneşă vorbeşte deschis cu partenerul tău şi încurajează-l să facă la fel. Puteţi descoperi lucruri noi unul despre celălalt, iar asta va aduce prospeţime relaţiei. În plus, astfel de discuţii pot fi extrem de incitante şi pot face parte din preludiul unei partide de amor fierbinte.

Flirtează!
Flirtul nu este doar pentru a agăţa noi parteneri. Atrage-i atenţia iubitului şi aminteşte-i cât de jucăuşă poţi fi cu o privire sexy sau cu câteva şoapte dulci. În plus, te ajută să te simţi bine în pielea ta şi să te simţi sexy.

Consumă afrodiziace
Există alimente cu efect afrodiziac care pot face minuni pentru apetitul tău sexual. Include în dieta ta rodii, sparanghel, ciocolata neagră, stridii, avocado, somon, pepene roşu şi vei fi pregătită, mental şi fizic, pentru clipe pasionale.

Înscrie-te la un curs de yoga
Nu numai că te ajută să scapi de kilogramele în plus şi să-ţi tonifici musculatura, dar aceste exerciţii aduc beneficii şi pe plan sexual. Studiile au dovedit că poata fi de un real folos cuplurilor care întâmpină probleme în viaţa intimă. Sexologii susţin că yoga creşte libidoul, viteza de excitare, dar şi intensitatea orgasmelor. În plus, îţi face trupul mai flexibil şi te ajută să încerci poziţii sexuale cu un grad de dificultate mai mare.

Relaxează-te cu un pahar de vin roşu
Când te întorci acasă, aprinde lumânărele şi invită-ţi iubitul la un pahar de vin roşu. Vinul roşu te relaxează, îţi stimulează circulaţia sanguină, inclusiv pe cea din zona intimă, şi poate da startul unei nopţi pasionale.