Sex. 6 poziţii pentru zile în care te simţi "grăsuţă". Încearcă-le!

Indiferent de cât de frumoase şi iubite suntem, toate am trăit şi zile proaste în care ne-am simţit plinuţe sau neatrăgătoare. De cele mai multe ori, fără motiv. Şi chiar dacă pentru cei dragi suntem neschimbate, tu nu te simţi tocmai bine în pielea ta. În astfel de zile, sexul este probabil ultimul lucru la care te gândeşti. Cu toate acestea, o partidă de amor este poate tot ce-ţi trebuie pentru a ieşi din această stare. Cine nu se simte fericit după o şedinţă de sex? Iată câteva poziţii care te vor ajuta să ascunzi zonele "problemă".

Linguriţa

Se numără printre cele mai simple şi comode poziţii şi asigură plăcere maximă. Cuibăreşte-te la pieptul iubitului, cu spatele la el, în timp ce staţi întinşi pe o parte. Mişcările sunt lente, iar senzaţiile incredibile. În plus, poziţia îi permite partenerului să-ţi răsfeţe trupul cu mâinile, iar tu te poţi mişca în voie.

Bărbatul deasupra

Întinde-te cu faţa în jos şi îndepărtează uşor picioarele. Aşază o pernă sub stomac pentru a ridica zona pelviană. Îndoaie genunchii, ridică picioarele şi permite-i iubitului să se aşeze deasupra ta. Sprijină-te în coate şi bucură-te de moment. Această poziţie nu numai că te poate duce la orgasm, dar funcţionează şi ca un exerciţiu fizic, întărind musculatura.

Doggy style

Nu numai că este poziţia preferată de majoritatea bărbaţilor, dar este extrem de plăcută şi pentru femei. În plus te ajută să "ascunzi" de ochii iubitului şi burtica inestetică. Tot ce trebuie să faci este să te aşezi în genunchi, sprijinită pe ambele mâini. Pentru mai multă intimitate, iubitul tău se poate juca cu părul tău sau îţi poate masa sânii.

Femeia deasupra inversată

Nu ai dispoziţia necesară pentru a-i oferi spectacol iubitului? Asta nu înseamnă că nu poţi sta deasupra. Dacă te simţi balonată sau eşti complexată de burtica ta încearcă poziţia femeia deasupra, cu spatele la partener. Nu îţi vei putea privi iubitul în ochi, însă el va avea o privelişte de neuitat! În plus, tu vei putea controla de la un capăt la altul mişcările, viteza şi intensitatea lor, astfel încât să atingi climaxul fără probleme.

Poziţia misionarului

Vrei o poziţie comodă, fără să fie nevoie să depui mare efort? Atunci clasicul misionar este cel care îţi va oferi satisfacţie. Stai pe spate, deci stomacul ţi se aplatizează, iar el îţi va putea admira sânii. Plus că iubitul se va sprijini în mâini, aşa că nu va putea să te pipăie mult.

Scăunelul

Iubitul tău se aşază pe scaun, iar tu în braţele lui, cu spatele la el. Sprijină-te cu picioarele pe podea şi mişcă-te în voie. Unul dintre avantajele acestei poziţii este că amândoi aveţi mâinile libere pentru a vă explora trupurile.