Sex: 5 semne că i-a plăcut partida de amor. Descoperă ce simte!

Fiecare persoană are anumite temeri, inclusiv atunci când vine vorba despre sex. Te gândeşti că poate nu arăţi atât de bine pe cât şi-ar dori el, că sutienul îţi măreşte sânii, iar când îl va da jos va suferi o dezamăgire sau că mişcările tale languroase nu sunt suficient de îndăzneţe încât să-i trezească interesul? Stai liniştită, şi bărbaţii au o multime de temeri atât la prima partidă de sex cu noua iubită, cât şi pe parcursul unei relaţii lungi. Eşti curioasă să afli dacă partenerul tău a fost mulţumit de partida de amor? Iată câteva semne care îi trădează satisfacţia.

1. Te sună a doua zi

Telefonul de a doua zi este un prim semn că partenerul tău de amor a avut parte de o experienţă intimă satisfăcătoare alături de tine. Acest semn clar este valabil pentru prima noapte de amor comună, mai pe la începutul relaţiei, când amandoi vă descoperiţi şi încercaţi să vă daţi seama dacă vă simţiţi bine unul în compania celuilalt sau încă mai aveţi de lucrat la acest capitol.

2. Îţi cere să repetaţi un moment anume

Când unei persoane îi place un anumit lucru, şi-ar dori să aibă parte de el iar şi iar. Aceeaşi idee este valabilă şi în cazul sexului. Îţi poţi da seama că i-a placut partida de amor, dacă în zilele următoare îti cere să repeţi un gest erotic pe care l-ai făcut. Este clar că i-a plăcut şi că nu ar refuza dacă i-ai mai oferi o dată şansa de a experimenta gestul sau mişcarea respectivă.

3. Te-ai implicat activ în acţiune

De cele multe ori, bărbaţii vor să ştie că deţin controlul şi că totul se întâmplă atunci când vor, cum vor. Însă aceasta nu este o regulă. Mulţi bărbaţi adoră să fie dominaţi de partenerele lor şi le place să le vadă că se implică activ în tot actul sexual. Prin urmare, dacă îndrăzneşti să preiei controlul în pat şi să-ţi domini partenerul, poţi fi sigură că la final se va declara arhisatisfăcut de partida de amor. Desigur, nu este cazul să exagerezi sau să încerci lucruri noi, fără să-ţi anunţi partnerul cu privire la intenţiile tale, altfel s-ar putea să ai parte de un revers al medaliei.

4. Condimentezi partida cu puţin sex oral

Conform statisticilor, cei mai mulţi bărbaţi sunt înnebuniti după sexul oral şi ar da orice ca iubitele lor să fie mai generoase şi să-i răsfeţe mai des cu acest tip de sex. Fie că eşti începătoare, fie că ai deja ceva experienţă în materie de sex oral, include acest răsfăţ la fiecare partidă de amor şi poti fi sigură de succesul ei. Sunt şi momente în care sexul oral nu este recomandat, cum ar fi atunci când vreţi sex spontan şi nu aţi făcut duş înainte sau atunci când nu îţi cunoşti partenerul şi nu ştii cât este de sănătos.

5. Reuşeşte să te aducă la orgasm

Nu este plăcere mai mare pentru un bărbat decât aceea de a şti că a reuşit să ducă o femeie pe culmile plăcerii. Mai mult decât propria satisfacţie sexuală, pentru un bărbat contează să ştie că partenera lui este satisfăcută, tocmai de aceea, dacă reuşeşte să-ţi ofere un orgasm intens, este mai mult decât fericit. Este clar că nu te poate aduce la orgasm de fiecare dată, însă acest lucru nu înseamnă că nu i-a plăcut partida de amor, ci că pur şi simplu între voi nu a existat acea coordonare perfectă.