Deşi avem senzaţia că noi suntem cei care decidem total asupra vieţii noastre sexuale, studiile au demonstrat în numeroase rânduri că suntem la "mila" forţelor biologice şi a naturii. Multe dintre comportamentele umane legate de sex sunt intens influenţate de evoluţia speciei, de vremea de afară sau de anotimp.
Avem mai mult chef de sex vara
Există şi o explicaţie biologică pentru faptul că oamenii au mai mult chef de sex în timpul verii. Glanda pineală, aflată în centrul creierului, secretă melatonină, o substanţă care ne ajută să dormim şi care blochează hormonii sexuali. Iar zilele lungi şi luminoase de vară scad nivelul melatoninei, ceea ce duce la creşterea apetitului sexual. Iar motivul naturii este unul simplu: cresc astfel şansele să concepi un copil în lunile de vară, care se va naşte primăvara şi va creşte până la următoarea iarnă, fiind suficient de rezistent pentru a depăşi cel mai dificil sezon.Sexul îmbunătăţeşte starea de sănătate
Sexul este conceput să ne facă să ne simţim mai bine, dincolo de orgasm. Se pare că are efecte benefice asupra întregului organism, pe care nu le resimţim imediat. Iată câteva dintre acestea:- bărbaţii care fac sex de trei ori pe săptămână îşi pot scădea riscurile de infarct cu până la 50%
- femeile care se bucură de partidele sexuale tind să trăiască mai mult. Sexul de calitate îţi ajută organismul să se simtă cu până la opt ani mai tânăr. Este valabil şi pentru bărbaţii care au între 150 şi 300 de orgasme pe an, comparativ cu media, care este de un orgasm pe săptămână.
- orgasmul scade durerea în general, atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor.