Sex. 10 semne că nu eşti bună la pat. Ce trebuie să schimbi pentru a-ţi satisface iubitul

Chiar dacă nu ai primit plângeri până acum, asta nu înseamnă neapărat că ai un iubit satisfăcut. Dacă te regăseşti în cuvintele de mai jos, înseamnă că este momentul pentru schimbări.

Dormitor dezordonat

Dormitorul tău ţine loc de birou şi chiar de încăpere pentru servit masa? Nu uita sfatul sexologilor şi redecorează-l. Dormitorul este pentru somn şi sex. Atât. Aşa că dacă ai observat că libidoul iubitului nu mai este la fel de ridicat ca la începutul relaţiei, cauza poate fi dezordinea din dormitor şi calculatorul care îi aminteşte de problemele de la muncă. Fă ordine şi elimină lucrurile inutile. Lasă la vedere ghidul Kama Sutra, câteva lumânărele parfumate şi vei observa îmbunătăţiri ale vieţii sexuale.

Sexul oral este un subiect tabu

Nu există sau sunt foarte puţini bărbaţii cărora nu le place răsfăţul oral. Dacă tu, din anumite motive, alegi să îl privezi de această bucurie, cu siguranţă nu vei avea un iubit pe deplin satisfăcut. În cazul în care ai anumite griji legate de această practică, discută-le deschis cu partenerul tău. Împreună veţi găsi soluţii pentru orice problemă care te apasă. Nu uita! Comunicarea este secretul unei relaţii împlinite.

Timpul de pregătire este mai mare decât cel al actului sexual în sine

Ei bine, în acest caz aveţi o problemă. Dacă se întâmplă deseori ca iubitul tău să te aştepte zeci de minute în dormitor, gata de acţiune, în timp ce tu te faci frumoasă, s-ar putea să ai parte de o surpriză şi să-l găseşti adormit. Fii spontană şi arată-i că eşti la fel de nerăbdătoare ca şi el pentru clipe de intimitate. Amână demachierea până după sex şi fă-l să se simtă dorit. 

Fugi la baie imediat după ce s-a terminat

Postludiul este la fel de important ca şi preludiul. Ajută la crearea unei legături speciale între parteneri. Este momentul ideal pentru îmbrăţişări şi şoapte dulci. Aşa că amână duşul de după şi rămâi alături de partener pentru a-i arăta cât de mult ţi-a plăcut partida de amor. Dacă sari direct la baie, el va înţelege că actul în sine a fost pentru tine ceva murdar şi vrei să scapi rapid de urme.

Aştepţi ca el să preia iniţiativa

Pentru o relaţie echilibrată, trebuie să fiţi amândoi activi. Şi bărbaţii vor să se simtă doriţi şi au nevoie de atenţie. Aşa că surprinde-l şi preia controlul. Cu siguranţă va fi încântat de latura ta îndrăzneaţă. 

Aceleaşi mişcări

Aceleaşi poziţii în fiecare seară pot face sexul să fie plictisitor. Fii deschisă la noi experienţe şi arată-i iubitului că poţi fi o amantă pasională. Nu trebuie să încerci poziţii dificile, important este să aduci noi mişcări pentru a combate rutina. 

Îi povesteşti despre aventurile sexuale cu foştii

O idee proastă. Nimeni nu vrea să se simtă comparat cu predecesorii. Abţine-te de la astfel de comentarii, dacă vrei să ai un iubit mulţumit. Aşa cum nici tu nu vrei să auzi despre femeile care au trecut prin patul lui, nici el nu vrea să ştie cât de pricepuţi au fost amanţii tăi. Oferă-i complimente, fără a face comparaţii.

Eşti nesigură pe tine

Creierul este cel mai puternic și important organ sexual. Gândurile, grijile pot afecta viața sexuală. Astfel că dacă tu nu te simţi atrăgătoare în pielea ta şi îţi faci griji despre cum arăţi, dorinţa sexuală scade.

Nu-i oferi feedback

Ca şi tine, jumătatea ta vrea să primească numeroase complimente şi cuvinte dulci în momentele intime. Fă-l să se simtă un adevărat macho în pat şi şopteşte-i exact ce vrea să audă. Lasă-i de înţeles că doar el este în gândurile tale şi că îţi oferă experienţe unice în pat. De asemenea, îl poţi stârni povestindu-i cu o voce senzuală toate fanteziile tale. Alese cu grijă, cuvintele pot fi foarte excitante pentru bărbat.

Partidele de amor se desfăşoară doar în dormitor

Să faci sex în acelaşi loc, la aceeaşi oră şi în aceleaşi poziţii devine plictisitor la un moment dat. Aşa că faceţi o schimbare. Ia-ţi inima în dinţi şi iniţiază partida de amor în afara dormitorului. Dacă nu te simţi suficient de curajoasă pentru sex în afara casei, profită din plin de toate celelalte încăperi ale casei.
MAI MULT DESPRE: sex, sfaturi sex